Sancțiuni contravenționale aplicate de polițiștii sătmăreni
La data de 6 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat activități specifice pentru respectarea normelor de conviețuire socială, privind prevenirea și combaterea cerșetoriei și a fenomenelor care generează insecuritatea stradală.
Astfel, în urma activităților întreprinse, polițiștii au aplicat 31 de sancțiuni contravenționale, conform prevederilor Legii nr.61 din 1991, în valoare de 10.400 de lei.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 6 decembrie a.c., activități de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică, aplicând peste 150 de sancțiuni contravenționale.
Astfel, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare care au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru efectuarea unor activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier în județ, au aplicat peste 150 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 30.000 de lei.