Expoziţia „ascensiuni” poate fi vizitată la Muzeul de Artă Reviewed by CD on . Muzeul Judeţean în colaborare cu Uniunea Artiştilor Plastici din România Filiala Satu Mare – Deva, cu sprijinul Consiliului Judeţean Satu Mare a organizat marţi Muzeul Judeţean în colaborare cu Uniunea Artiştilor Plastici din România Filiala Satu Mare – Deva, cu sprijinul Consiliului Judeţean Satu Mare a organizat marţi Rating: 0
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»Expoziţia „ascensiuni” poate fi vizitată la Muzeul de Artă

Expoziţia „ascensiuni” poate fi vizitată la Muzeul de Artă

Expoziţia „ascensiuni” poate fi vizitată la Muzeul de Artă

Muzeul Judeţean în colaborare cu Uniunea Artiştilor Plastici din România Filiala Satu Mare – Deva, cu sprijinul Consiliului Judeţean Satu Mare a organizat marţi, 16 martie, expoziţia de pictură „Ascensiuni” a artistului Dan – Ion Cîrjoi.

„Dan Cîrjoi abordează în ecouri cromatice de o generozitate debordantă un peisaj nonconformist, un univers propriu, o concepţie spectaculoasă a lumii ce ne înconjoară percepută şi redată foarte personal. O simbioză între un vârtej de pastă şi fluid cu măiestrie echilibrate se susţin, dialoghează, se completează cromatic şi compoziţional. Casa, arborele, uliţa, strada, dealul, văzduhul constituind ascendenţe ale vieţii. Vizibile sau înceţoşate în paleta bogată de griuri nuanţate, elementele picturii Cîrjoi sunt o îmbinare benefică între suprafeţele generoase linişte împletite cu tuşele şi grafismul parcimonios compus. Aparent spulberate, toate elementele ce alcătuiesc pânzele, au în subsidiar o compoziţie riguroasă ce ne dezvăluie un artist într-o continuă ardere, din care trăirile lăcătuşite în subconştient se revarsă în imagini ce populează fericit pânza”, a declarat pictorul sătmărean Cristina Gloria Oprişa.

Artistul s-a născut în anul 1962 la Reşiţa, este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România şi este profesor de educaţie plastică la Liceul de Muzică şi Arte Plastice “Sigismund Toduţă” din Deva.

Dan – Ion Cîrjoi a avut expoziţii personale şi de grup la: Deva, Târgu Jiu, Petrila. A participat la mai multe tabere de creaţie la: Văliug – jud. Caraş Severin, Cinciş – jud. Hunedoara, Sighişoara – judeţul Mureş.

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus