Directorul Spitalului Judeţean, Adrian Marc, şi-a dat demisia Reviewed by CD on . În cadrul conferinţei de presă de la finalul întâlnirii de miercuri dintre preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, şi membrii Consiliului Medical al Spi În cadrul conferinţei de presă de la finalul întâlnirii de miercuri dintre preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, şi membrii Consiliului Medical al Spi Rating: 0
Ești aici: Acasă » Eveniment»Directorul Spitalului Judeţean, Adrian Marc, şi-a dat demisia

Directorul Spitalului Judeţean, Adrian Marc, şi-a dat demisia

Directorul Spitalului Judeţean, Adrian Marc, şi-a dat demisia

În cadrul conferinţei de presă de la finalul întâlnirii de miercuri dintre preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, şi membrii Consiliului Medical al Spitalului Judeţean Satu Mare, directorul acestei instituţii spitaliceşti, Adrian Marc, a anunţat că renunţă la funcţie şi va lucra în continuare, în calitate de consilier, la cabinetul preşedintelui CJ.

El renunţă, de fapt, la continuarea interimatului de 3 luni, care a început din 1 ianuarie, după ce mandatul său de director a încetat în ultima zi a anului trecut, dar a fost de acord iniţial să asigure interimatul la conducerea spitalului până la desemnarea prin concurs a unui nou director.
Adrian Marc a insistat pe ideea că demisia nu are legătură cu închiderea unei părţi a Secţiei de Interne de la Spitalul Vechi în urma unui control al Ministerului Sănătăţii şi nu se consideră vinovat pentru această situaţie, deoarece a preluat „o stare de fapt care a persistat de multe decenii”, iar el consideră că în mandatul său a făcut mai mult decât toţi predecesorii săi pentru dezvoltarea sistemului sătmărean de sănătate.
Preşedintele Adrian Ştef a anunţat că în zilele următoare va desemna un nou director interimar la conducerea Spitalului Judeţean, fără să-i dezvăluie încă numele, urmând ca probabil până în primăvară să fie organizat concursul pentru ocuparea funcţiei vacante.
Adrian Marc a fost promovat în această funcţie de fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Csehi Arpad, pe vremea în care el însuşi era membru UDMR, apoi a fost păstrat în funcţie de actualul preşedinte Adrian Ştef, după ce acesta a trecut la PNL.

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus