Șofer beat și fără permis a intrat cu mașina într-un gard
În pofida recomandărilor poliţiştilor adresate conducătorilor auto de a manifesta o atitudine extrem de prudentă în trafic, mai ales în condiţii meteorologice nefavorabile, sunt des întâlnite situaţiile în care şoferii încalcă flagrant normele de circulaţie.
Este şi cazul unui bărbat de 49 de ani, care deşi consumase alcool şi nu avea nici permis de conducere, a urcat la volan şi a intrat cu maşina într-un gard, la Cehal. Apoi a abandonat autoturismul şi a părăsit locul evenimentului rutier, fără a avea încuviinţarea Poliţiei. Cornel O., din Tăşnad, a fost însă găsit de poliţiştii Postului de Poliţie Cehal şi a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice şi stabilirea alcoolemiei.Şoferul este acum anchetat pentru comiterea a trei infracţiuni: conducere fără permis, cu alcoolemie peste limita legală şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.