Primarul din Păulești a făcut accident la Ardud
Un accident de circulaţie s-a produs miercuri, în jurul orei 11.00, la intrarea în oraşul Ardud.
Din primele date obţinute în urma efectuării cercetării la faţa locului a rezultat că primarul din Păulești, Iosif Nagy, în vârstă de 69 de ani, conducând autoturismul pe DN 19 A, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat electric de pe marginea carosabilului. Stâlpul s-a prăbuşit peste autovehicul, conducătorul auto fiind rănit şi transportat la spital pentru investigaţii medicale. Conform procedurii, şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, care a relevat o concentraţie de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, conducătorului auto i-au fost recoltate şi probe biologice pentru a se stabili îmbibaţia de alcool din sânge. Poliţiştii continuă cercetările în acest caz.