Pregătiri pentru alegeri
Prefectul judeţului Satu Mare, Eugeniu Avram, şi preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie nr. 32, judecătorul Gelu Mihai Coman, s-au întâlnit miercuri cu primarii şi secretarii unităţilor administrativ-teritoriale din Colegiul Uninominal 2, unde se vor desfăşura alegeri parlamentare parţiale pentru Camera Deputaţilor.
La şedinţa care s-a desfăşurat în sala mică a Palatului Administrativ a participat şi primarul municipiului reşedinţă de judeţ, Dorel Coica, respectiv edilii din comunele Apa, Culciu, Medieşu-Aurit, Odoreu, Păuleşti, Valea Vinului şi Viile Satu Mare.
Atât primarilor, cât şi secretarilor li s-a cerut să studieze actele normative astfel încât să nu apară disfuncţionalităţi, să fie atenţi la termene şi să apeleze cu încredere la membrii B.E.C., aceştia având disponibilitate în limita competenţelor. În acelaşi interval timp, în sala mare de şedinţe a Palatului Administrativ s-a desfăşurat instructajul persoanelor care şi-au depus cereri pentru a îndeplini funcţia de preşedinte sau locţiitor în secţiile de votare pentru alegerile europarlamentare din 25 mai 2014.
Şedinţa a fost prezidată de reprezentantul Autorităţii Electorale Permanente, Loredana Rusu, subprefectul Altfatter Tamas şi şeful Serviciului Juridic şi Contencios Administrativ din cadrul Instituţiei Prefectului Satu Mare, Cosmin Dorle.