Polițiștii continuă acțiunea pentru combaterea absenteismului şcolar
Poliţişti Seviciului Ordine Publică împreună cu poliţişti de proximitate şi poliţişti din cadrul Secţiilor de Poliţie au desfăşurat, miercuri, o acţiune pe linia absenteismului şcolar, în zona unităţilor de alimentaţie publică, limitrofe unităţilor de învâţământ din Satu Mare şi Carei.
Obiectivele primordiale ale acţiunii constau în prevenirea abandonului şcolar, prevenirea consumului de alcool de către elevii minori şi absenţa nemotivată de la cursuri.
În cadrul acţiunii au fost verificate 42 de unităţi economice, fiind legitimate 116 persoane, au fost depistaţi absentând nemotivat de la cursuri 30 de elevi.
Au fost trimise 11 informări scrise către unităţi de învăţământ cu privire la elevii absenţi de la cursuri.
Acţiunile poliţiştilor, pe această linie, vor continua şi în perioada următoare.