Patrimoniu restituit
Două obiecte de cult din Patrimoniul Cultural Naţional al Ungariei, în valoare de aproximativ 30.000 de euro, furate la sfârşitul lunii februarie, din locuinţa unui colecţionar din Budapesta, au fost găsite la doi tineri din Carei. Aceştia au fost prinşi în flagrant când încercau să le vândă. Autoritățile române au înapoiat astăzi obiectele poliției maghiare.
Verificările în acest caz au început în luna martie, poliţiştii de frontieră de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Carei Au primit informaţii că mai multe persoane din municipiul Carei, judeţul Satu Mare, deţin şi intenţionează să vândă mai multe bunuri de cult şi antichităţi care fac parte din Patrimoniul Cultural Naţional al Ungariei. Cei doi tineri au fost reţinuţi de procurorul de caz de la Parchetul Judecătoriei Carei, iar obiectele de cult, în valoare de 8,6 milioane de forinţi au fost confiscate. Astăzi, șeful Poliției de Frontieră de la Sighet a predat cele două obiecte poliției din Ungaria.
Politiştii de frontieră delegaţi de procurorul de caz continuă verificările pentru identificarea tuturor persoanelor implicate. Anchetatorii români au colaborat în acest caz cu poliţia maghiară, care în prezent desfăşoară mai multe percheziţii domiciliare, pentru depistarea celorlalte obiecte de cult furate. Aceștia au susținut astăzi o conferință de presă la sediul Primăriei Vallaj în care au prezentat date despre ancheta în derulare.
Cupele au fost declarate ca fiind furate în 28 februarie, din cadrul unei colecţii private ce aparţinea unui cetăţean maghiar, căruia atunci i-au dispărut în total 39 de asemenea obiecte.