Paradă militară impresionantă de Ziua Naţională, la Satu Mare
Desfăşurare de forţe cum n-a mai văzut Sătmarul! În premieră în oraşul nostru, parada militară de Ziua Naţională nu s-a mai limitat doar la o defilare a soldaţilor, ci la o desfăşurare spectaculoasă a tehnicii de luptă a unităţilor din această regiune a României.
Manifestarea a început pe platoul din faţa Monumentului Ostaşului Român cu salutul Gărzii de Onoare la adresa prefectului judeţului Satu Mare, Eugeniu Avram, după care reprezentanţii autorităţilor locale şi judeţene au depus o coroană de flori pe soclu, iar Corul Bărbătesc din Finteuşu Mare a susţinut un recital de cântece patriotice.
Apoi, în faţa unei mulţimi de mii de sătmăreni din ce în ce mai entuziasmaţi, pe Calea Traian au defilat trupele recent întoarse din Afganistan, militarii din Batalionul Internaţional de Geniu „Tisa”, cei din Artileria Antiaeriană din Maramureş, dar şi luptătorii trupelor speciale ale SRI, ale Poliţiei şi Jandarmeriei.
De acelaşi succes s-au bucurat şi angajaţii care au reprezentat cu mândrie Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Someş” Satu Mare, Serviciul Judeţean de Ambulanţă, Poliţia de Frontieră sau Poliţia Locală.