O dubă plină cu vişine s-a răsturnat în şanţ, în Pădurea Noroieni
Nişte gospodari din Micula şi-au încărcat prea tare duba de marfă cu materia primă pentru vişinată şi au ajuns cu ea în şanţul de la marginea drumului.
Păţania s-a întâmplat vineri dimineaţa în Pădurea Noroieni şi se pare că de vină ar fi viteza neadaptată la condiţiile de drum, dar şi starea tehnică destul de precară a automobilului ale cărei piese erau legate cu sârmă pe alocuri.
Din fericire, şoferul şi cei doi pasageri pe care îi avea în cabină nu au păţit nimic serios, dar acum vor avea ce să muncească până să încarce vişinele pe vreun alt mijloc de transport!