Lumânări pentru Gabriela Dorgai pe treptele Teatrului de Nord Reviewed by CD on . Colegii de la Teatrul de Nord ai celei care a fost Gabriela Dorgai s-au adunat marți seara în fața instituției de cultură care a fost a doua casă pentru îndrăgi Colegii de la Teatrul de Nord ai celei care a fost Gabriela Dorgai s-au adunat marți seara în fața instituției de cultură care a fost a doua casă pentru îndrăgi Rating: 0
Ești aici: Acasă » Cultură»Lumânări pentru Gabriela Dorgai pe treptele Teatrului de Nord

Lumânări pentru Gabriela Dorgai pe treptele Teatrului de Nord

Lumânări pentru Gabriela Dorgai pe treptele Teatrului de Nord

Colegii de la Teatrul de Nord ai celei care a fost Gabriela Dorgai s-au adunat marți seara în fața instituției de cultură care a fost a doua casă pentru îndrăgita actriță sătmăreană și au aprins lumânări în memoria ei.

Sfâșiați de durere, artiștii s-au rugat în liniște în fața portretului Gabrielei Dorgai, așezat la intrarea principală a teatrului, fără să aibă puterea de a rosti vreun cuvânt.
De-altfel, la inițiativa Grupului de Facebook „Sătmarul…așa cum este”, cei care au cunoscut-o și îndrăgit-o pe regretata actriță sunt îndemnați să aprindă câte-o lumânare pe micul altar ad-hoc amenajat în fața clădirii teatrului.
Între timp, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a transmis primul comunicat de presă cu informații oficiale despre desfășurarea anchetei privind decesul Gabrielei Dorgai. Autoritățile confirmă crima, iar procurorii s-au sesizat din oficiu și cercetează cazul sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.
Tot în cursul zilei de marți, medicii legiști au efectuat și autopsia pe trupul neînsuflețit al actriței și, potrivit unor informații neoficiale, concluzia lor este că Gabriela Dorgai a fost bătută, violată și sugrumată, aceasta fiind și cauza decesului.
Nu se știe deocamdată dacă e vorba despre un singur atacator sau mai mulți. Potrivit comunicatului transmis de Parchet, în acest moment este alcătuit un plan de anchetă şi sunt valorificate mai multe piste.

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus