Jurnalistul Mihai Ghencean a încetat din viață
Colegul nostru de la Informația Zilei și ITV, Mihai Ghencean, a încetat fulgerător din viață în noaptea de vineri spre sâmbătă, cu puțin timp înainte de împlinirea vârstei de 66 de ani.
Unul dintre cei mai respectați jurnaliști din Satu Mare, un adevărat veteran al breslei, a profesat la Gazeta de Nord-Vest în vremurile bune, iar în ultimul deceniu și jumătate a întărit echipa redacțională a cotidianului Informația Zilei, fiind și realizatorul emisiunii “Mersul Economiei” de la ITV.
Un adevărat profesionist și muncitor neobosit, a fost mereu și va rămâne un model demn de urmat pentru colegii mai tineri din presa locală și un om a cărui prietenie ne-a onorat și am prețuit-o în colectivul dintotdeauna al SM Online.
Transmitem sincere condoleanţe familiei îndurerate.
Dumnezeu să-l odihnească în pace.