Hungarian Chamber Orchestra, în concert la Castelul din Carei
În Sala Cavalerilor a Castelului Károlyi din Carei a avut loc vineri seara concertul extraordinar al Hungarian Chamber Orchestra din Budapesta, alături de maestrul Rudolf Fátyol, sub conducerea artistică a lui Bánfalvi Béla.
În cadrul concertului, spectatorii au putut asculta compoziţii cunoscute ale lui L.Weiner, F. Mendelssohn, B. Bartók.
La final, publicul, prezent în număr considerabil, i-a răsplătit cu îndelungi aplauze pe artişti, care au creat o atmosferă de-a dreptul spectaculoasă.
Variaţiile de ritm, intensitate şi timbru au contribuit din plin la transmiterea energiei înspre spectatori, iar decorul din eleganta Sală a Cavalerilor a accentuat ambientul feeric.