Gala Laureaţilor Sătmăreni 2015 Reviewed by CD on . Interpretul de muzică populară Petrică Mureşan, director artistic la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, a fost desemnat Om Interpretul de muzică populară Petrică Mureşan, director artistic la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, a fost desemnat Om Rating: 0
Ești aici: Acasă » Eveniment»Gala Laureaţilor Sătmăreni 2015

Gala Laureaţilor Sătmăreni 2015

Gala Laureaţilor Sătmăreni 2015

Interpretul de muzică populară Petrică Mureşan, director artistic la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, a fost desemnat Omul Anului 2015 în cadrul celei de-a VIII-a ediţii a Galei Laureaţilor Sătmăreni, care s-a desfăşurat luni seara la Filarmonica „Dinu Lipatti”.

El a primit această distincţie dintre 40 de nominalizaţi la diferite categorii, precum Învăţământ, Cultură, Cercetare sau Sport, ei fiind dovada vie, potrivit declaraţiilor preşedintelui Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, că „…județul Satu Mare are oameni de mare valoare, oameni care ar merita să fie promovați mult mai vizibil. Gala ne reconfirmă faptul că putem crede în valori”.
Cei zece laureaţi sătmăreni ai anului 2015 (de fapt 11, deoarece la categoria „Sport” au fost acordate premii de excelenţă atât pentru sporturile olimpice, cât şi pentru cele neolimpice n.r.) sunt: corul ”Solemnis”, actorul Carol Erdos, profesorul de fizică Aurelian Iliescu, directorul Muzeului Județean, Felician Pop, muzeograful Hago Attila Nandor din Carei, scriitorul Jank Karoly, profesoara de religie Higyed Gyongyi, interpreta de muzică uşoară Tincuța Fernea, profesorul de muzică Csendes Ștefan, judoka Samel Lorand și karatistul Burya Patrick.
Premiile, constând în diplome de excelenţă şi plicuri cu sume de bani au fost înmânate în cadrul unei ceremonii simple şi elegante, punctată cu recitalurile unora dintre artiştii laureaţi, precum Tincuţa Fernea, membrii corului Solemnis şi chiar omul anului, Petrică Mureşan.

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus