Două accidente, în aceeași zi
La data de 23.05.2016, ora 20.40, pe aleea Clăbucet din municipiul Satu Mare, F.N. de 27 ani, conducând autoturismul marca Dacia proprietate personală, l-a accidentat ușor pe minorul I.K. de 6 ani din Satu Mare, care fiind lăsat nesupravegheat, a circulat cu bicicleta neregulamentar pe partea carosabilă. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ, totodată s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii.
Tot în cursul zilei de ieri, M.G. de 46 ani, din Ser, a condus un autoturism pe o stradă din localitate, iar pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în şanţul din partea dreaptă a direcţei sale de mers, suferind leziuni corporale minore.
În urma testării cu aparatul etilotest s-a constatat că cel de la volan avea o concentraţie alcoolică de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările continuă în cadrul dosarului penal constituit în acest scop.