Două accidente grave petrecute în județ. Iată ce au reușit să provoace șoferii neatenți (Galerie Foto) Reviewed by CD on . Polițiștii rutieri au intervenit pentru soluționarea și stabilirea împrejurării producerii a două accidente rutiere. Astfel, în data de 07.08.2016, ora 22:56, p Polițiștii rutieri au intervenit pentru soluționarea și stabilirea împrejurării producerii a două accidente rutiere. Astfel, în data de 07.08.2016, ora 22:56, p Rating: 0
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»Două accidente grave petrecute în județ. Iată ce au reușit să provoace șoferii neatenți (Galerie Foto)

Două accidente grave petrecute în județ. Iată ce au reușit să provoace șoferii neatenți (Galerie Foto)


Polițiștii rutieri au intervenit pentru soluționarea și stabilirea împrejurării producerii a două accidente rutiere.

Astfel, în data de 07.08.2016, ora 22:56, pe DJ 109 M, în localitatea Valea Seacă, comuna Tarna Mare, județul Satu Mare, un conducător auto de 19 ani din localitate, conducând un autoturism proprietate privată, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum în curbă, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, intrând într-un grup de pietoni aflaţi pe partea carosabilă.
În urma evenimentului a rezultat rănirea uşoară a unuia dintre pietoni, un minor de 15 ani, dar și rănirea gravă a încă trei tineri din grup, cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani, toți din localitatea Valea Seacă.
Conducătorul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, totodată i-au fost recoltate probe biologice în cadrul dosarului penal în care este cercetat pentru vătămare corporală din culpă.

În data de 08.08.2016, în jurul orei 04:45, pe DN 1 C, un conducător auto de 26 ani, din Halmeu, a condus autoturismul proprietate privată în localitatea Drăguşeni, judeţul Satu Mare, iar pe fondul conducerii imprudente a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un alt autoturism, condus de un tânăr de 26 de ani din Livada, care circula din sens opus.
În urma impactului, a rezultat rănirea gravă a celui care a provocat evenimentul rutier și rănirea uşoară a celuilalt conducător auto.
S-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei urmând ca cercetările să continue în cadrul dosarului penal constituit în acest sens.

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus