Ești aici: Acasă » Politică (Page 3)

Liberalii sătmăreni l-au susținut pe Ludovic Orban la președinția PNL

O delegație numeroasă de sătmăreni a participat sâmbătă la lucrările Congresului Național al Partidului Național Liberal, ce s-au desășurat la București. Acesta a fost primul congres al formaţiunii după fuziunea cu PDL şi după trei ani în care liberalii nu au mai avut o astfel de reuniune, deşi în acest timp au schimbat nu mai puţin de trei preşedinţi. De data aceasta, șefia PNL a fost disputată de Ludovic ...

Mai departe

Peste 1.300 oameni cer pistă de biciclete spre Dara. Prioritatea Primăriei e pista spre Aquapark.

Nu mai puțin de 1.300 semnături de susținere au adunat inițiatorii proiectului pentru amenajarea unei piste de biciclete pe digul de pe malul drept al Someșului până la Dara, proiect inclus, de-altfel, în Planul Integrat de Mobilitate Urbană, pentru care au și fost, teoretic, alocați bani de la bugetul municipiului Satu Mare. Fiind deja la jumătatea anului, inițiatorii proiectului au întrebat Primăria, prin ...

Mai departe

Un sătmărean vicepreședinte al Tineretului Liberal Democrat

Vineri a avut loc la București prima Conferință Națională de Alegeri a Tineretului Alianței Liberalilor și Democraților. Peste 600 de tineri din toată țara au participat la acest important eveniment. A fost o zi plină de dezbateri constructive, la finalul căreia a fost aleasă noua conducere a organizației Tineretului Național ALDE. În funcția de Președinte al TLDE a fost ales Claudiu Catana alături de 35 de ...

Mai departe

Consilierii PSD cer demiterea managerului Spitalului Județean. Se pregătește managerul de la Olimpia.

Scăpați de povara negocierilor din culise pentru un post de conducere în administrația județului, grupul consilierilor județeni ai PSD, împreună cu colegii lor din Consiliul Local Satu Mare, au început în sfârșit să facă opoziție așa cum trebuie. La sfârșitul săptămânii trecute, consilierii județeni ai principalului partid de opoziție au făcut o vizită la Spitalul Județean, instituție subordonată forului di ...

Mai departe

Senatorul Turos Lóránd: “Creștere salarială semnificativă pentru medici și cadre didactice”

Marți dimineața, Senatul a dat undă verde pentru adoptarea legii salarizării unitare. Grupul UDMR a votat pentru. Senatorul UDMR Satu Mare, Turos Lóránd a spus că în cadrul dezbaterilor din comisii au fost adoptate mai multe amendamente depuse de UDMR, care oferă soluții pentru eliminarea inechităților din sistemul de salarizare în administrația publică. „Important este pentru noi, grupul parlamentar UDMR, ...

Mai departe

Adrian Albu este noul președinte al PNL Satu Mare

Peste 320 delegați au participat vineri la ședința Comitetului de Coordonare Județean al filialei sătmărene a Partidului Național Liberal, găzduită de sala Filarmonicii Dinu Lipatti din Satu Mare. La eveniment au fost prezente nume mari din conducerea națională a liberalilor, dintre care îi amintim pe președintele interimar Raluca Turcan, secretarul general Cristian Bușoi, candidatul la președinția PNL, Lud ...

Mai departe

Ovidiu Silaghi a fost reales vicepreședinte național al ALDE

Liderul Organizației Județene Satu Mare a Alianței Liberalilor și Democraților, Ovidiu Silaghi, a fost reconfirmat sâmbătă în funcția de vicepreședinte național al acestei formațiuni politice, în cadrul congresului de alegeri ce s-a desfășurat la Palatul Parlamentului din București. El a rămas, astfel, în echipa celor 16 vicepreședinți care-l vor ajuta și în acest mandat pe Călin Popescu Tăriceanu, ales pre ...

Mai departe

Bilanțul primelor 100 de zile de guvernare PSD

Creșterea salariului minim pe economie, creșterea salariilor din administrație, în educație și sănătate, creșterea pensiei minime, mai multe venituri la bugetul de stat, reducerea TVA, măsuri pentru susținerea economiei și sprijinirea firmelor, mai multe locuri de muncă, dar şi reduceri de taxe, impozite şi accize – acestea sunt în mare cele mai importante măsuri luate de Guvernul PSD în primele 100 de zile ...

Mai departe

Doina Feher este noul președinte local al PNL Satu Mare

Pentru funcția de președinte al Organizației Municipale Satu Mare a Partidului Național Liberal au candidat două doamne, avocata Emilia Enătescu și viceprimărița Doina Feher. În urma alegerilor interne care s-au desfășurat luni seara, Doina Feher a câștigat la mică diferență de voturi, 70 – 63, față de contracandidata sa, astfel că ea va conduce organizația locală a PNL în noul mandat. “Am decis să candidez ...

Mai departe

Adrian Albu candidează la şefia PNL Satu Mare

După ce în cursul dimineţii Ileana Blidar şi-a anunţat pe Facebook candidatura la preşedinţia Organizaţiei Judeţene Satu Mare a Partidului Naţional Liberal, dar nu a depus nici un act oficial care să-i ateste candidatura, la orele amiezii „grosul” liberalilor sătmăreni au convocat o conferinţă de presă în care şi-au anunţat susţinerea pentru candidatul propriu, nimeni altul decât viceprimarul municipiului S ...

Mai departe

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus