Careiul în sărbătoare Reviewed by CD on . Cu toate că ediția din acest an a Zilelor Orașului nu mai este de amploarea celor din anii trecuți, fiind organizată aproape exclusiv din sponsorizări, iar mani Cu toate că ediția din acest an a Zilelor Orașului nu mai este de amploarea celor din anii trecuți, fiind organizată aproape exclusiv din sponsorizări, iar mani Rating:
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»Careiul în sărbătoare

Careiul în sărbătoare

Careiul în sărbătoare

Cu toate că ediția din acest an a Zilelor Orașului nu mai este de amploarea celor din anii trecuți, fiind organizată aproape exclusiv din sponsorizări, iar manifestările sunt limitate la curtea Castelului Karolyi, mii de careieni au participat la evenimentele din prima zi a sărbătorii, pe deplin mulțumiți de felul în care s-au desfășurat acestea.

După mai multe activități sportive, expoziții și acțiuni ecologice, majoretele și elevii îmbrăcați în straie populare specifice zonei, au defilat pe bulevardul principal al Careiului, într-o paradă a steagurilor Uniunii Europene.
Ei au fost întâmpinați în fața scenei de mulțimea crescândă de careieni și de reprezentanții autorităților locale și județene, care au deschis oficial manifestările Zilelor Orașului fără să rostească vreun discurs.
Au urmat apoi recitalurile tinerelor talente careiene, dar și ale unor interpreți consacrați deja, precum localnica Csobot Adel, îndrăgită de toți cei prezenți, sau sexoasa Anda Adam.
Manifestările continuă duminică cu multe momente culturale, iar pe scenă urcă, seara, Alexandra Ungureanu & Crush, Bon Bon, Marot Viki și Alex Velea, sărbătoarea urmând să se încheie la miezul nopții cu un superb foc de artificii.

 

 

 

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus