Acțiune de înființare a unor plantații forestiere în cadrul „Lunii Pădurii”
Luna Pădurii, eveniment ecologic marcat în fiecare an în perioada 15.03.-15.04, este unul din cele mai importante evenimente silvice şi ecologice, reprezentând o modalitate de sensibilizare a tinerilor şi a factorilor decizionali cu privire la importanţa pădurilor.
Ca urmare a succesului acțiunii de înființare a unor plantații forestiere pe amplasamentele fostelor depozite de deșeuri din mediul rural derulată în anii precedenți cu scopul ecologizării acestora, și a faptului că o serie de primării au solicitat material săditor suplimentar pentru completarea golurilor, la inițiativa Agenţiei pentru Protecţia Mediului Satu Mare și cu sprijinul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Județul Satu Mare vor fi plantați 6700 puieți de salcăm și 600 de puieți de tei. Acțiunea se va desfășura în perioada 15.03.2016-15.04.2016, comunele beneficiare ale acestei acțiuni fiind: Doba, Foieni, Ciumești, Cămin, Beltiug, Andrid și Berveni.
Startul oficial al acțiunii va avea loc pe data de 15 martie la ora 10 la fosta groapă de deșeuri de pe raza comunei Doba unde vor fi plantați 2000 de puieți de salcăm. Acțiunea se va desfășura cu sprijinul primăriei comunei Doba, fiind implicați 30 de tineri voluntari din Corpul Voluntarilor Ecologi.