Erika Venemozer este noul director al Spitalului Judeţean Satu Mare
La doar o zi după demisia fostului director Adrian Marc, şefii judeţului i-au găsit înlocuitor la conducerea Spitalului Judeţean Satu Mare, în persoana directorului economic de până acum al Consiliului Judeţean, Erika Venemozer.
Ea lucrează din 1996 în administraţia publică şi de aproape 14 ani conduce biroul economic al Consiliului Judeţean, fiind şi vicepreşedinte la nivel naţional al Asociaţiei Directorilor Economici şi Contabililor din România.
De asemenea, în ultimii trei ani a condus şi Consiliul de Administraţie al Spitalului Judeţean Satu Mare, în această calitate fiind implicată personal în întregul proces de modernizare a instituţiei spitaliceşti, de la preluarea acesteia de către Consiliul Judeţean.
În prima sa conferinţă de presă în care a fost prezentată în noua calitate de director al Spitalului Judeţean, Erika Venemozer a declarat că această misiune reprezintă pentru ea o provocare şi o plăcere în acelaşi timp şi şi-a stabilit deja obiectivele prioritare, pe baza experienţei acumulate până acum la faţa locului.
Între priorităţile ei se numără scutirea personalului medical de activităţile birocratice stufoase şi numirea câte unui responsabil administrativ pentru fiecare etaj al spitalului, astfel încât înlocuirea unui robinet să nu dureze două săptămâni, iar medicii şi asistenţii să se poată concentra exclusiv pe îngrijirea pacienţilor.
Noua directoare a promis că va discuta personal cu fiecare medic, asistentă sau infirmieră despre problemele lor şi le va găsi rezolvare în cel mai scurt timp posibil, stabilindu-şi un program de lucru de 24 ore pe zi.