Inaugurarea halei de lactate modernizate în Piaţa Mare
Continuând şirul început săptămâna trecută, primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, şi viceprimarul Radu Roca au inaugurat luni hala de lactate modernizată în Piaţa Mare.
La eveniment au mai participat şeful Administraţiei Domeniului Public, Cristian Bozai Vodă, şi directorul adjunct al Direcţiei Sanitar-Veterinare, Dumitru Pintea, care i-a şi înmânat primarului, cu această ocazie, autorizaţia sanitară de funcţionare a halei.
Lucrările de reabilitare şi modernizare au durat zece zile, au costat aproape 40.000 de lei şi asigură atât comercianţilor, cât şi cumpărătorilor condiţii optime de vânzare a produselor lactate, cu respectarea celor mai exigente norme europene în acest domeniu.
Noua hală are o capacitate de 20 de locuri pentru vitrine frigorifice, jumătate dintre ele fiind deja contractate de producători, iar pe locurile rămase sunt aşteptaţi vânzătorii care pot să le închirieze la tarife neschimbate în acest an.
Potrivit declaraţiilor primarului Dorel Coica, următoarea investiţie de acest gen se va face în piaţa din Micro 17, aceasta fiind deja în fază de licitaţie, iar la primăvară se vor realiza şi alte lucrări de modernizare a infrastructurii din toate pieţele sătmărene.