Contrabandist de alcool prins de polițiștii sătmăreni
Duminică, în jurul orei 20.10, patrula de ordine și siguranță publică a oprit în trafic pentru control, un autoturism care avea aplicate plăcuțe cu numere de înmatriculare provizorii.
La volan a fost identificat un bărbat de 31 de ani din Satu Mare, despre care s-a constatat că are dreptul de a conduce vehicule suspendat, iar la controlul autoturismului, au fost găsite 16 recipiente de plastic a câte 20 de litri fiecare, care conțineau lichid cu miros pregnant de alcool.
Pentru infracțiunea rutieră, celui în cauză i s-a întocmit dosar penal, iar pentru marfa transportată, cercetările vor fi continuate de către polițiștii de investigare a criminalității economice, respectiv pentru deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzator ori cu marcaje false.