Accident grav în Mujdeni, două persoane au rămas încarcerate
Accident grav în zona Mujdeni, la kilometru 164 al Drumului Național 19, între Livada și Orașu Nou.
Totul s-a întâmplat aseară, în jurul orei 19.30. Potrivit primelor informații, ar fi vorba despre un impact între două autoturisme, conduse de doi bărbați, în vârstă de 31 de ani, respectiv 38 de ani.
Potrivit unor surse judiciare, două persoane au rămas încarcerate. Este vorba despre șoferul și o pasageră dintr-un autoturism. Din câte se pare, echipajele Secției Negrești-Oaș a Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență au intervenit cu dispozitive de descarcerare și au reușit să scoată operativ victimele din mașină.
Surse judiciare au mai declarat că una dintre persoane încarcerate a fost grav rănită, fiind transportată la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare cu Unitatea de Terapie Intensivă Mobilă a celor de la SMURD.
La fața locului au ajuns și mai multe echipaje de poliție care efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Testat cu etilotestul, s-a dovedit că șoferul care nu a suferit răni grave nu a consumat alcool. În cazul celuilalt șofer încă nu s-a reușit stabiliraea alcoolemiei, fiind supus unor intervenții medicale.