Cod galben de caniculă în tot județul Satu Mare
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis atenţionări cod galben de caniculă, valabile în mai multe zone din ţară.
Meteorologii au emis un cod galben de caniculă pentru județul Satu Mare valabil de astăzi, de la ora 14.00, până mâine, la ora 13.00.
În această perioadă de timp vremea va fi caniculară iar temperaturile vor depăși 35 de grade la umbră. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși, în unele momente, pragul critic de 80 de unități. Cei mai afectați vor fi cardiacii și cei cu boli respiratorii.
Cum suportăm mai uşor canicula. Ce sfaturi ne dau experţii pentru a evita disconfortul creat de temperaturile ridicate:
1. Dacă faci exerciţii fizice când este caniculă, trebuie să ai răbdare până când corpul tău se obişnuieşte cu temperatura aerului, să îl ajuţi în acest sens cu apă rece şi, cel mai indicat, să îţi faci antrenamentele alături de un partener.
2. Consumă băuturi pe bază de gheaţă, cum ar fi „Granita”. Când temperaturile sunt ridicate, băuturile reci ajută corpul să se adapteze căldurii excesive, scrie Gândul.
3. Poartă prosoape reci în jurul gâtului, aşa cum fac atleţii. Acest lucru te va ajuta să combați disconfortul cauzat de caniculă.
4. Fă-ţi o baie la cap cu apă rece.
5. O serie de studii arată că băuturile energizante folosite de sportivi pot fi eficiente în ceea ce privește hidratarea în cazul copiilor, datorită aromelor pe care le conţin şi cărora cei mici nu le pot rezista.
6. Avem nevoie de apă, însă nu este indicat să exagerăm cu cantitatea de apă consumată.
7. Limonada are un gust bun şi este rece, deci, este perfectă pentru hidratare și menținere a confortului termic în organism.
8. Ultimul, dar nu cel din urmă, aspect de care trebuie să avem grijă pe timpul verii este să încercăm să păstrăm răcoare în dormitor pentru a ne putea odihni corespunzător.