Cercetat sub control judiciar pentru comiterea mai multor furturi Reviewed by CD on . Poliţiştii sătmăreni l-au identificat, iar în cursul zilei de ieri l-au şi prins pe bărbatul care, la data de 11 mai, ar fi sustras dintr-un magazin de speciali Poliţiştii sătmăreni l-au identificat, iar în cursul zilei de ieri l-au şi prins pe bărbatul care, la data de 11 mai, ar fi sustras dintr-un magazin de speciali Rating: 0
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»Cercetat sub control judiciar pentru comiterea mai multor furturi

Cercetat sub control judiciar pentru comiterea mai multor furturi

Cercetat sub control judiciar pentru comiterea mai multor furturi

Poliţiştii sătmăreni l-au identificat, iar în cursul zilei de ieri l-au şi prins pe bărbatul care, la data de 11 mai, ar fi sustras dintr-un magazin de specialitate un dispozitiv de navigaţie GPS. Pentru identificarea lui, poliţiştii au beneficiat de imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale societăţii, dar şi de sprijinul cetăţenilor şi al mass-mediei.

În data de 12.05.2016, Poliţia Municipiului Satu Mare a fost sesizată de către administratorul unei societăţi comerciale despre faptul că, în ziua precedentă, o persoană necunoscută a sustras din vitrina magazinului de profil pe care îl deţine, un dispozitiv GPS, în valoare de 310 lei.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de investigaţii criminale, după identificarea celui în cauză cu ajutorul camerelor de supraveghere din magazin, au reuşit în cursul zilei de 19.05.2016 prinderea acestuia.
Astfel, s-a stabilit că Z. V. de 33 de ani, din Satu Mare, aflându-se în data de 11.05.a.c. în magazinul societăţii de pe strada Careiului, profitând de neatenţia angajaţilor prezenţi în magazin, a sustras un un dispozitiv GPS din vitrină.
În urma extinderii cercetărilor, în sarcina lui Z. V. au mai fost reţinute două furturi, respectiv de băuturi alcoolice dintr-o staţie de alimentare cu combustibil şi un telefon mobil din casieria unei societăţi furnizoare de servicii publice, fapte rămase iniţial cu autori necunoscuţi.
Apreciem în acest context contribuţia activă a mass-mediei dar şi a cetăţenilor şi le mulţumim pentru spiritul civic de care au dat dovadă, prin furnizarea de date utile investigatorilor, contribuind astfel la identificarea persoanei căutate.
Faţă de cel în cauză, Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.
Cercetările continuă.

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus