S-a redeschis Expozița Permanentă Aurel Popp la Muzeul de Artă

Iubitorii de artă, mulți oameni de cultură sătmăreni, politicieni și consilieri județeni au participat joi la deschiderea expoziției legendarului artist sătmărean Aurel Popp, expoziție care se ridică la standarde europene.

Evenimentul a avut loc la Muzeul de Artă care a fost renovat în interior într-un mod foarte plăcut începând de la parter și până la etaj cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare.
„Mă bucur foarte mult că am ajuns în acest moment să vedem sălile Muzeului de Artă frumos împodobite, frumos prezentate operele de artă, exact cum îi stă bine unui Muzeu din Europa. Cred că toate demersurile făcute în ultima perioada, faptul că am pus accent mare pe cultură și pe evenimente culturale, pe a investi în patrimoniul cultural au dovedit-o numeroasele acțiuni și investițiile ca și cea de astăzi. Muzeul de Artă în interior a fost condamnat la un conservatorism contraproductiv. Eu cred că acum, Muzeul de Artă este pregătit să primească vizitatori, iar această expoziție permanentă se ridică la standard european în ceea ce privește prezentarea. A fost un proiect nou și pentru noi, a fost un experiment reușit.”, a declarat președintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef.
La deschidere a participat și criticul de artă Pavel Șușară care a declarat că „Muzeul din Satu Mare este singurul Muzeu pe care îl cunosc până acum care nu este o clonă a Muzeului Național de Artă. Este un Muzeu care își exprimă propria sa identitate, propria sa natură, propriul său spirit.”
Aurel Popp a făcut cinste în perioada vieții sale, dar și acum 55 de ani după trecerea sa la cele veșnice.
Născut la Căuaş în 1879, fiu al unui preot greco-catolic, rămâne orfan de tată la o vârstă fragedă. Văduva Popp îşi va creşte singură cei patru băieţi. Cel mai mare Ioan, va ajunge învăţător şi profesor de limba română, Mihai avocat, iar Octavian economist.
Aurel, îndemnat să continue tradiţia de familie, aflată la a patra generaţie de preoţi, va alege arta. După clasele primare în Eriu Sâncrai, urmează Liceul piarist din Carei, pentru ca apoi să se înscrie la Academia de Artă din Budapesta.
Când îşi termină studiile, în 1903, avea cunoștinţele de bază ale unui viitor artist, dar în paralel studiind și arhitectura. Lucrează și ca cioplitor în piatră și desenator tehnic. Urmărește experimentele artistice ale vremii, fiind impresionat de prima expoziţie de la Budapesta a pictorilor Manet, Monet, Cezanne, Gauguin, încă nereceptaţi de marele public, dar apreciat de tinerii artisti.
Vacanţele și le petrece în Maramures, la Ciarda, unde fratele Ioan era profesor. În 1904 se înscrie voluntar în armată pentru a învăţa limba germană și a-și permite să stea la Viena. Având un program foarte lejer, în timpul stagiului militar urmează și Academia de Arte și nud din Viena. În anii 1904, 1905, 1906 face numeroase călătorii de studii în Italia, Bavaria, Germania.
Pentru scurtă vreme predă la scoala din Huedin, unde îl cunoaste pe Koroskoi-Kriesch Aladar, realizatorul frescelor secession de la Palatul Culturii din Târgu Mures, de la care va învăţa tainele meseriei. O perioadă importantă pentru pregătirea sa profesională este cea petrecută la Budapesta, ca profesor la Rakospalota, anul scolar 1906-1907, timp în care lucrează în atelierul fostului său profesor de compoziţie, Szekely Bertalan, acesta dezvăluindu-i secretele meseriei de data aceasta nu ca simplu profesor, ci ca prieten si egal al său.
În 1907 devine profesor de arte și desen la Satu Mare, la actualul Colegiu Mihai Eminescu. Se dedică cu tot sufletul muncii educative, scrie un adevărat program pentru educaţia artistică și de artizanat în orasul Satu Mare. Expune cu succes la cele mai importante saloane de artă de la Budapesta, Viena, drept pentru care primeste o bursă de studii de doi ani.
Pleacă la Paris, se înscrie la Academia Julian. Călătoreste prin toată Europa, de la Londra la Madrid, de la Bruxelles la Munchen, lucrează câteva luni la fabrica de porţelan de la Meissen. În 1912 expune la Salonul Independenţilor de la Paris, ediţia la care expunea trei lucrări si Constantin Brâncusi.
În 1913, întors la Satu Mare, organizează o expoziţie personală în propriul său atelier. Este, de altfel, prima si ultima expoziţie personală din viaţa lui. Prefera expoziţiile colective, și acestea destul de rare. Atelierul va deveni sanctuarul său. Aici își va primi prieteni, admiratori, personalităţi publice, miniștri, scriitori, pictori, actori.
Participă la Primul Război Mondial, în calitate de pictor. Realizează o serie de desene, schiţe de război, dar și peste 20 de cărţi postale care, tipărite, vor fi trimise acasă de soldaţii aflaţi pe front. După război se întoarce la Satu Mare și își continuă munca în atelier.
Se lansează ca unul dintre cei mai importanţi pictori din Ardeal în 1921, cu ocazia unei expoziţii la Cluj la care participă peste 80 de artisti din Ardeal. “Pentru noi Românii din Ardeal, Expoziţia ne-a dat un prilej fericit de a scoate la suprafaţă talentul viguros și impunătorul rezervor artistic al unui popor român – Aurel Popp, cunoscut până azi numai în cercurile intime.
Artistul Aurel Popp a apărut în Expoziţia ardeleană ca o impetuoasă putere de concentrare a talentului si ca un serios argument pentru o cât mai grabnică retusare a vechii noastre politici artistice. Aurel Popp este un argument pentru oamenii moderni…pânzele lui vor trece în curând Carpaţii…”
Este remarcat de Octavian Goga, ministrul Culturii, dar si de Regina Maria care vrea să-i cumpere tabloul “Păcat… păcat…”, dar majordomul trimis să ridice lucrarea nu are bani. Presa vremii îi dedică articole elogioase. Îl cunoaste pe criticul de artă si colecţionarul Virgil Cioflec. Invitat acasă la acesta are ocazia să vadă capodoperele marilor pictori români.
Acele lucrări vor fi donate de Virgil Cioflec Muzeului de Artă din Cluj și vor constitui zestrea de aur a acestui muzeu până în ziua de azi. Capodoperele vor fi prezentate în toată splendoarea lor în 1957 la Cluj, alături de lucrări ale pictorilor din colonia de la Baia Mare. Este considerat cel mai mare pictor ardelean, iar la expoziţiile de la Salonul Oficial din Bucuresti, din 1926 și 1927, compoziţiile sale de mari dimensiuni vor face senzaţie.
După expoziţia pictorilor ardeleni de la Cluj din 1921 Aurel Popp va mai oferi o surpriză de mari proporţii înfiinţând la Satu Mare Fabrica de ceramică de lux DAC. Doi ani mai târziu, în 1923, când va expune produsele la Cluj, acestea vor fi primite cu entuziasm, considerându-se ca frumuseţe si calitate egale cu cele realizate în marile centre europene de ceramică. La vernisaj participă Regele Ferdinand si Regina Maria.
Cariera artistică a celui ce va fi considerat cel mai mare pictor ardelean în viaţă, nu s-a derulat fără greutăţi. Se va angaja în mari proiecte, de multe ori pierzând licitaţiile datorită dimensiunilor uriase, monumentale la care realiza proiectele. Lucrează la un Monument al Unirii, la Sibiu, la Monumentul Vasile Lucaciu, proiectează case si biserici.
Primeste invitaţii să realizeze icoane în biserici si mănăstiri. Este invitat să predea la Academia de Artă din Timisoara. Desi se ţinea departe de Colonia de pictură de la Baia Mare, când aceasta era pe cale de dispariţie, încearcă să o revigoreze organizând în 1936 un Congres al artistilor si pictorilor din Ardeal si Banat. În 1938 propune un proiect intitulat Amicii Artelor care, pus în practică, ar fi schimbat radical situaţia artelor si artistilor din România.
Perioada celui de-al Doilea Război Mondial și-o petrece în cea mai mare parte la Baia Sprie, unde îsi cumpărase o casă încă din 1932. După război, deși se considera un intelectual de stânga, o duce foarte greu. Nu primește pensie, dar nici nu mai poate vinde lucrări din care să se întreţină.
În perioada regimului comunist lucrările sale poartă titluri edificatoare: în 1948 lucrează la seria “Cina de taină“, iar după 1950, în plin stalinism, lucrările sale poartă titluri edificatoare pentru starea sa de spirit, “Apocalipsa”, “Punerea în mormânt”, “Tăierea copacului mare”. “Moartea regelui pădurii”, etc. Îsi epuizase repertoriul social prin anii 1930 când, pentru frescele Casei de Industrie si Comerţ Timisoara îsi intitula lucrările “Bucuria muncii”.
De la proiectul din 1910 în care prezenta pasii care trebuie făcuţi pentru educaţia artistică a tinerilor, s-a dovedit un susţinător al marilor proiecte culturale integrate instituţional si sprijinite de stat si comunitate. În 1924 înfiinţează un muzeu etnografic la Satu Mare. Împreună cu pictorul Andrei Littecky Endre adună obiecte din satele din Satu Mare si Maramures.
De la el a pornit ideea ridicării unui monument închinat părintelui Vasile Lucaciu. După o muncă de 9 ani avea să piardă licitaţia în faţa lui Cornel Medrea, proiectul lui fiind o lucrare monumentală, înaltă de 12 metri, pusă pe un soclu urias. Costa prea mult pentru posibilităţile orasului Satu Mare.
În 1929, cu ajutorul lui Emil Isac se luptă pentru înfiinţarea unei Academii de Artă la Cluj, după ce aceasta fusese mutată la Timisoara. Se zbate să organizeze dezbinata breaslă a artistilor în 1936, 1938. După 1954 începe demersurile pentru transformarea casei în care s-a născut marele poet Ady Endre în casă memorială si loc de pelerinaj pentru scriitori si artisti.
Fără el nu ar exista azi complexul muzeal Ady Endre. Tot el a pus bazele Muzeului de Artă din Satu Mare. Actuala clădire care găzduiește azi o parte din opera sa, precum și lucrările altor mari artiști, a fost gândită și proiectată de același mare artist, pictor, sculptor, arhitect Aurel Popp. Etajul, în care se află azi lucrările sale, a fost adaptat de el pentru a putea deveni spaţiu expoziţional.
Uriașa sa notorietate și-a câstigat-o în urma unor articole de presă, dar mai ales prin relaţiile personale pe care le avea cu personalităţile din epocă. A fost prieten cu Octavian Goga, Ady Endre, Emil Isac, Virgil Cioflec, iar dintre pictori cel mai apropiat a fost de Nicolae Tonitza, Ştefan Dumitrescu, Corneliu Liuba, Aurel Ciupe.
A fost apreciat la el acasă, în atelierul său. Operele sale puteau fi văzute în reproducerile din revistele vremii. Prin urmare, după moartea sa, survenită în 1960, se punea problema organizării unei retrospective. Acest lucru s-a realizat în 1966, în organizarea muzeului regional Baia Mare si a Muzeului de Istorie din Satu Mare.
De la acel moment crucial pentru receptarea operei celui mai important pictor care a trăit în Satu Mare se împlinesc 50 de ani. În această periodă, după retrospectiva din 1966, s-a realizat o primă expoziţie la Satu Mare, în 1969. În clădirea care azi este depozitul în care se află un mare număr de lucrări pentru care nu se găseste un loc de expunere, departe de ochii publicului au rămas multă vreme si lucrările lui Aurel Popp.
În aceeași expoziţie și-au găsit locul, alături de Aurel Popp, și cei mai importanţi artiști care au trăit, au lucrat, au expus la Satu Mare. Au fost elevii, prietenii colegii lui Aurel Popp. Fără operele lor nu s-ar putea vorbi despre o artă sătmăreană, nu s-ar putea concepe un Muzeu de Artă la Satu Mare. Lista lor: Andrei Litteczky, Ziffer Sandor, Nagy Oszkar, Alexandru Mohi, Moricz Goth, Ferenczy Karolyi.