Festivalul Vinului la Beltiug Reviewed by CD on . După succesul de anul trecut, Asociaţia Podgorenilor Sf. Orban, cu sprijinul Consiliului Judeţean Satu Mare, organizează la sfârşitul acestei săptămâni o nouă e După succesul de anul trecut, Asociaţia Podgorenilor Sf. Orban, cu sprijinul Consiliului Judeţean Satu Mare, organizează la sfârşitul acestei săptămâni o nouă e Rating: 0
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»Festivalul Vinului la Beltiug

Festivalul Vinului la Beltiug

Festivalul Vinului la Beltiug

După succesul de anul trecut, Asociaţia Podgorenilor Sf. Orban, cu sprijinul Consiliului Judeţean Satu Mare, organizează la sfârşitul acestei săptămâni o nouă ediţie a Festivalului Vinului, în locul deja obişnuit, sub şirul de pivniţe de la Beltiug.

Detalii despre program au fost oferite marţi, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la Crama Hetei din Beltiug, de preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, primarul comunei gazdă, Ioan Bartok-Gurzău, şi preşedintele Asociaţiei Sf. Orban, Leiher Geza, împreună cu mai mulţi membri ai asociaţiei.
Manifestarea se va întinde pe durata a două zile, sâmbătă şi duminică, timp în care vizitatorii vor avea ocazia să deguste toate sortimentele de vinuri produse în podgoriile din Beltiug, dar şi în cele din Ardud, Răteşti sau Dobra, iar invitaţi de onoare vor fi producători din celebra regiune viticolă Tokaj din Ungaria, precum şi din Zakarpatia – Ucraina.
În prologul ediţiei din acest an, vineri se va desfăşura, tot la Beltiug, întâlnirea anuală a şvabilor, la care preşedintele local al Forumului Democrat German, Francisc Pekh, invită de asemenea cât mai mulţi sătmăreni interesaţi de cultura populară germană, care va fi reprezentată atât de şvabii autohtoni, cât şi de un mare număr de oaspeţi din Ungaria, Germania şi Silezia – Polonia.
Apoi, sâmbătă şi duminică, programul Festivalului Vinului va cuprinde numeroase concerte ale unor îndrăgiţi interpreţi de muzică populară şi uşoară, capetele de afiş ale celor două seri fiind Compact, Dancs Annamaria şi Anna Lesko.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, şi-a exprimat satisfacţia faţă de succesul pe care îl dobândesc în ultimii ani festivalurile tematice, organizate în aşa fel încât să promoveze produse sau elemente specifice ale culturii fiecărei comunităţi din judeţul Satu Mare.
„Se simte deja diferenţa faţă de plictisitoarele Zile ale comunelor şi mă bucur că oamenii apreciază din ce în ce mai mult tot ce autentic în fiecare regiune şi fiecare comunitate a judeţului nostru. Noi vom continua să susţinem asemenea manifestări şi sper că şi cei care sunt acum dezbinaţi vor veni alături de noi, ca să nu avem, de exemplu, o grămadă de festivaluri ale vinului” – a declarat Adrian Ştef, făcând aluzie la unii viticultori care se gândesc să-şi facă asociaţii separate.
El a dat asigurări, de asemenea, că în curând toţi producătorii de vinuri din judeţul Satu Mare îşi vor putea îmbutelia şi vinde băuturile sub brand-ul „Dealurile Sătmarului”, deoarece avizele necesare pentru înregistrarea acestei mărci au fost aprobate deja la nivel naţional, iar acum se mai aşteaptă doar unda verde din partea Comisiei Europene.
Programul Festivalului Vinului:
Sâmbătă:
12.00- Paradă fanfară, majorete și oficialități
12:15- Intonarea Imnului României și al Europei
– Discursurile oficialităților
– Sfințirea vinului de către un sobor de preoți
13:00- Dansuri stil cabaret cu trupa de dansuri din Krzyzanowice (Polonia)
13:30- Dansuri germane – Trupa de dansuri din Beltiug
13.45- Dansuri maghiare – Trupa de dansuri din Ghirișa
14:00- Trupa de dansuri din Ghirișa
14:15- Concertul Fanfarei din Beltiug
14:45- Ansamblul folcloric ”Cetatea Codrului” din Ardud cu soliștii: Daria Berinde, Alina Sabău, Lucia Sabău, Variu Viorel și Anamaria Florescu
15:45- Evoluția formaților din localitățile înfrățite: Nyirbeltek, Ratka
16:45- Taraf Țigănesc Beltiug
17:00- Dansuri germane – Corul German – Forumul German Satu Mare, Corul German – For. Germ. Tășnad
18:00- Petrică Mureșan
19:00- Nicolae Mureșan
19:40- Bertici Fiverek
20:30- Parada de modă cu Gaby’s Models
20:40- Formația Sihell Ferry și Hena (Ungaria)
21:50- Parada de modă cu Gaby’s Models
22:00- Recital Anna Lesko
22: 45- Bal în aer liber
00:00- Foc de Artificii
Duminică:
14:00- Dansuri stil cabaret cu trupa de dansuri din Krzyzanowice ( Polonia)
15:00- Recital Nicolae Sabău
15:30- Concertul Fanfarei din Beltiug
16:00- Formația Inedit Satu Mare
17:00- Ansamblul folcloric” Ceatăra” din Carei – solista Ana Holdiș Pop
19:00- Desperado (Ungaria)
20:00- Insect Bogarak
21:00- Dancs Anamaria
22:00- Sava Negrean Brudașcu
23:00- Compact

 

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus