Zece microbuse şcolare noi şi investiţii de 31 milioane de lei
În cadrul vizitei pe care a efectuat-o sâmbătă la Satu Mare, premierul Victor Ponta a înmânat primarilor cheile celor zece microbuse şcolare noi cu câte 16+1 locuri, repartizate conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 12/04.07.2013 către următoarele unități administrativ-teritoriale: Acâș, Beltiug, Berveni, Călinești Oaș, Cămin, Culciu, Gherța Mică, Moftin, Turț și Valea Vinului. Aceeași ordonanță cuprinde și repartizarea microbuzelor pentru Odoreu și Racșa, primarii acestor localități ridicându-le anterior de la București.
Înmânarea cheilor s-a făcut în prezenţa a sute de membri sau simpatizanţi ai PSD, adunaţi pe platoul din Centrul Nou, după care Victor Ponta şi vicepremierul Liviu Dragnea s-au întâlnit, în sala mică de şedinţe a Consiliului Judeţean, cu primarii localităţilor care beneficiază de cele 56 proiecte de investiţii, în valoare de 31 milioane de lei, pentru care au obţinut finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.
Înainte de a le înmâna primarilor contractele semnate, Victor Ponta şi Liviu Dragnea au specificat că au repartizat atât microbusele şcolare, cât şi fondurile PNDL fără să ţină cont de culoarea politică a primarilor care conduc localităţile beneficiare, deoarece „copiii nu sunt nici PSD-işti nici UDMR-işti, dar au nevoie cu toţii de transport cu aceste microbuse şcolare, la fel cum şi cetăţenii din toate localităţile au nevoie de aceste investiţii”.
Apoi, primul-ministru le-a cerut primarilor să nu blocheze derularea investiţiilor de teama procedurilor stufoase de atribuire a lucrărilor, de teama contestaţiilor sau a controalelor din partea diferitelor instituţii ale statului.
„Ştiu că unii ezită să semneze orice investiţie, că e mai uşor să nu faceţi ceva decât să răspundeţi în faţa tuturor instituţiilor de control care vin pe capul vostru. Dar între a respecta întocmai toate prevederile legale şi a bloca unele proiecte de dezvoltare de teama controalelor e o diferenţă fundamentală. Trebuie să vă faceţi datoria faţă de oamenii care v-au ales, cu mai mult curaj, dar cu respectarea legilor” – a punctat premierul Victor Ponta.
Întregului judeţ Satu Mare i-a fost alocată iniţial pe anul 2014 suma de 25 milioane de lei, din care pentru investiţii în continuare peste 10,3 milioane de lei, iar pentru investiţii noi peste 14,6 milioane de lei. Această sumă a fost suplimentată recent cu 6 milioane de lei pentru finanţarea unor investiţii în continuare. Ca urmare, suma totală alocată judeţului Satu Mare este de 31 milioane de lei, din care pentru investiţii în continuare peste 16,3 milioane de lei, iar pentru investiţii noi peste 14,6 milioane de lei.
Obiectivele de investiţii sunt următoarele:
1. Comuna Apa – ,,Reabilitarea drumului comunal DC 18 A, Apa Someşeni” – suma alocată 200.000,00 lei;
2. Comuna Apa – ,,Reabilitarea drumului comunal DC 86, Apa – Lunca Apei” – suma alocată 200.000,00 lei;
3. Comuna Bârsău – „Modernizare drumuri comunale (străzi de interes local) – suma alocată 200.000,00 lei;
4. Comuna Bogdand – „Modernizare uliţă în localitatea Ser – suma alocată 200.000,00 lei;
5. Comuna Cămărzana – „Asfaltare 4 km strada Vârşor – suma alocată 100.000,00 lei;
6. Comuna Căuaş – „Reabilitare drum comunal DN 1F- Răduleşti, judeţul Satu Mare” – suma alocată 200.000,00 lei;
7. Comuna Cehal – „Modernizare DC 37 Orbău, alimentare cu apă a localităţilor Cehăluţ şi Orbău,
– alimentare cu apă şi canalizare pe strada Livezilor localitatea Cehal – suma alocată 300.000,00 lei;
8. Comuna Certeze – „Refacere pod peste Valea Rea din localitatea Huta Certeze – suma alocată 300.000,00 lei;
9. Comuna Craidorolţ – ,,Modernizare drum de interes local în comuna Craidorolţ – Eriu Sancrai – Satu Mic”- suma alocată 200.000,00 lei;
10. Comuna Crucişor – „Canalizare, ape uzate menajere în localităţiile Crucişor şi Ieghereşte şi staţie de epurare ape uzate menajere în localitatea Crucişor – suma alocată 300.000,00 lei;
11. Comuna Culciu – „Reabilitare drum comunal DC 21 Lipău-Sîi, km 0+000-2+435” – suma alocată 200.000,00 lei;
12. Comuna Doba – „Modernizare drum comunal DC 59 Boghiş – Traian – suma alocată 300.000,00 lei;
13. Comuna Gherţa Mică – „Modernizare străzi în comuna Gherţa Mică, jud. Satu Mare” – suma alocată 100.000,00 lei;
14. Comuna Homoroade – „Modernizare drumuri comunale şi străzi în comuna Homoroade – suma alocată 200.000,00 lei;
15. Comuna Moftin – „Modernizare drumuri publice în interiorul localităţiilor Moftinu Mic, Moftinu Mare, Domăneşti şi Ghilvaci – suma alocată 300.000,00 lei;
16. Comuna Odoreu – „Înfiinţare reţele canalizare menajeră în sat Mărtineşti – suma alocată 300.000,00 lei;
17. Comuna Păuleşti – ,,Reabilitare şi modernizare drum comunal DC 96 Ambud – Amaţi”- suma alocată 200.000,00 lei;
18. Comuna Pişcolt – „Modernizare stradă Principală, sat Resighea – suma alocată 200.000,00 lei
19. Comuna Pomi – „Alimentare cu apă a localităţii Aciua – suma alocată 200.000,00 lei;
20. Comuna Pomi – „Alimentare cu apă a localităţii Bicău – suma alocată 200.000,00 lei;
21. Comuna Pomi – „Reabilitare drumuri în localitatea Pomi – suma alocată 300.000,00 lei;
22. Comuna Racşa – „Extindere reţele de canalizare menajeră şi apă potabilă – suma alocată 400.000,00 lei;
23. Comuna Sanislău – ,,Modernizare străzi comuna Sanislău – suma alocată 300.000,00 lei;
24. Comuna Săcăşeni – ,,Modernizare drum interes local în comuna Săcăşeni” – suma alocată 200.000,00 lei;
25. Comuna Santău – „Modernizare drumuri şi străzi – suma alocată 200.000,00 lei;
26. Comuna Săuca – „Canalizare menajeră în localităţile Săuca, Silvaş şi Cean – suma alocată 200.000,00 lei;
27. Comuna Socond – „Modernizare drumuri publice în interiorul localităţii Stâna, pe străzile Ponoare, Ciula, Pădure, Roib, Bidi, Foiuţ, Uliţa Vili, Tetiş în lungime totală L=4,5 km” – suma alocată 500.000,00 lei;
28. Comuna Supur – „Asfaltare străzi în localitatea Supuru de Sus – suma alocată 300.000,00 lei;
29. Comuna Supur – „Asfaltare străzi în localităţile Supuru de Jos şi Dobra – suma alocată 300.000,00 lei;
30. Comuna Tarna Mare – ,,Modernizare drum comunal DC 5 – suma alocată 300.000,00 lei;
31. Comuna Terebeşti – „Reţea de canalizare şi staţie de epurare – suma alocată 300.000,00 lei;
32. Comuna Tîrşolţ – „Alimentarea cu apă a localităţilor Tirşolt şi Aliceni – suma alocată 200.000,00 lei;
33. Comuna Turţ – „Modernizare drumuri în localitatea Turţ, judeţul Satu Mare (Strada Susanii de Jos)”- suma alocată 300.000,00 lei;
34. Comuna Turulung – „Modernizarea drum comunal DC 8, km 5+836-8+215”- suma alocată 100.000,00 lei;
35. Comuna Viile Satu Mare – „Modernizare străzi în localitatea Tătărăşti – suma alocată 200.000,00 lei;
36. Oraş Ardud – „Modernizarea străzilor: Veronica Micle, Crişan, Matei Corvin în localitatea Ardud şi strada Ghirişa în localitatea Mădăras – suma alocată 400.000,00 lei;
37. Oraşul Negreşti Oaş – Modernizare străzile: Crizantemelor, Salcâmilor, Mihai Viteazu şi Moţilor (tronson str. Turului – str. Salcâmilor) – suma alocată 200.000,00 lei;
38. Oraşul Negreşti Oaş – „Modernizarea străzilor: Moţilor (tronson str. Ion Creangă – str. Turului) şi DC 11- str. Turului (tronson str. Victoriei – str.Dumbrava) – suma alocată 200.000,00 lei;
39. Oraşul Negreşti Oaş – „Modernizarea străzilor : Primăverii, Viitorului, Pieţii, Arenei, 1 Iunie (tronson strada Moţilor – strada Plopilor), 1 Iunie (prelungire strada 1 Iunie – strada Păduri) – suma alocată 100.000,00 lei;
40. Municipiul Satu Mare – „Modernizare Drum Carei, inclusiv mutare/relocare şi extindere reţele edilitare existente (apă, canal, gaze naturale, reţele electrice, reţele telecomunicaţii)” – suma alocată 500.000,00 lei;
41. Oraşul Tăşnad – „Reabilitare drum de acces la Zona de Agrement Tăşnad”- suma alocată 500.000,00 lei;
42. Judeţul Satu Mare – „Modernizare drum judeţean DJ 195C Pir-lim. Jud. BH (Sălacea), km 42+318- 43+268, 43+268 – 44+768”- suma alocată 505.882,28 lei;
43. Judeţul Satu Mare – „Modernizarea drumului judeţean DJ 196B Carei (DN1F) – Foieni, km 0+000.00 – km 5+209,28, Judeţul Satu Mare” – suma alocată 400.000,00 lei;
44. Judeţul Satu Mare – „Modernizare drum judeţean DJ 195C Ady Endre – Căuaş, km 18+822 – 24+822”- suma alocată 300.000,00 lei;
45. Judeţul Satu Mare – „Modernizare drum judeţean DJ 193E Lim. Jud. MM – Bârsău de Sus – Lim. Jud. MM, km 12+000 – 20+325”- suma alocată 400.000,00 lei;
46. Judeţul Satu Mare – „Modernizare DJ 193A: Satu Mare (DJ 193)- Amaţi – Ruşeni – Tătărăşti – Necopoi – Homorodu de Jos – Homorodu de Mijloc – Homorodu de Sus – Solduba – Hodişa – Socond – Răteşti (DN 19 A), km 0+000 (0+900) km 49 + 124 (49+099)” – suma alocată 250.000,00 lei;
47. Judeţul Satu Mare – „Modernizare DJ 108L Tăşnad – Cig – Eriu Sâncrai – Craidorolţ – Pişcari – Terebeşti – Gelu – Mădăras, km 0+000 – km 36+987 – suma alocată 250.000,00 lei;
48. Judeţul Satu Mare – „Modernizare DJ 108M: Tăşnad (DN 1F) – Santău – Chereuşa – Andrid – Dindeşti – Irina – Portiţa – Vezendiu – Tiream – Carei – Cămin – Lucăceni – Berveni – graniţa Ungaria, km 0+000-km 59+979 (60+090)” – suma alocată 250.000,00 lei;
49. Judeţul Satu Mare – „Modernizare drum judeţean DJ 108C Carei (DJ 108M) – Căpleni (Biserica şi Mănăstirea Franciscană Sfântul Anton de Padova) km 0+000 – km 3+500”- suma alocată 200.000,00 lei;
50. Judeţul Satu Mare – „Modernizare drumului judeţean DJ 195 B Doba (DN 19) – Boghiş- Dacia – Moftinu Mare – Crişeni – Craidorolţ – Teghea – Mihăieni – Acaş – (DN 19A) km 0+000-km 34+039, judeţul Satu Mare, Tronson 3 – Craidorolţ – Ţeghea – Mihăieni- km 22+849.837-km 29+229.870”- suma alocată 400.000,00 lei;
51. Judeţul Satu Mare – „Modernizarea drumului judeţean DJ 195B Doba (DN 19) – Boghiş – Dacia – Moftinu Mare – Crişeni – Craidorolţ – Ţeghea – Mihăieni – Acâş (DN 19A) km 0+000 – km 37+105, Judeţul Satu Mare, Tronson Acâş – Mihăieni”- suma alocată 500.000,00 lei;
52. Judeţul Satu Mare – „Modernizarea DJ 108G: Supuru de Sus (DN19) – Sechereşa – DJ 109N, km 0+00-km 4+910 (4+750), L=4.750 km”- suma alocată 700.000,00 lei;
53. Judeţul Satu Mare – „Modernizare DJ 195 Potău – DN 19 F”- suma alocată 100.000,00 lei.
Programul Naţional de Dezvoltare Locală fiind un program multianual, la obiectivele noi de investiţii sumele au fost alocate în limita posibilităţilor de utilizare de catre UAT-uri în cursul anului 2014, restul sumelor urmând a fi alocate în anul următor.
Pentru obiectivele de investiţii în continuare, în suma de 6.000.000,00 lei alocată suplimentar, MDRAP a transmis contractele încheiate în vederea semnării, după cum urmează:
1. Craidorolţ – „Asfaltare drum comunal DC 141 Eriu Sâncrai – Satu Mic – Mihăieni”- suma alocată 1.827.225,64 lei, sumă cu care obiectivul se va finaliza;
2. Tăşnad – „Primăria Oraşului Tăşnad , judeţul Satu Mare”- suma alocată 2.641.253,28 lei;
3. Judeţul Satu Mare – „Pod pe DJ 195, km 10+905, peste râul Crasna la Domănești”- suma alocată 1.531.521,08 lei, sumă cu care obiectivul se va finaliza.
Celelalte obiective de investiţii în continuare aprobate la finanţare pe anul 2014 în valoare de 10.344.117,72 lei, au deja contracte încheiate, ele fiind semnate la finele lunii martie ale acestui an.