Trei sătmăreni prinşi de jandarmi la furat de… bere
Un echipaj de jandarmerie aflat în misiune de patrulare pe strada Şoimoşeni din municipiul Satu Mare a surprins în flagrant 3 persoane despre care există suspiciunea rezonabilă că ar fi săvârşit infracţiunea de furt calificat.
Este vorba de o femeie şi doi bărbaţi care au fost observaţi de jandarmi marţi, în jurul orei 23, în timp ce transportau câteva bagaje voluminoase.
La vederea echipajului de jandarmerie, cei trei au devenit agitaţi, fapt pentru care au fost opriţi şi legitimaţi.
În urma verificărilor efectuate a reieşit că, aceştia tocmai sustrăseseră mai multe flacoane cu bere din incinta fabricii din apropiere.
Existând suspiciunea rezonabilă că ar fi săvârÅŸit infracÅ£iunea de furt calificat, pe numele celor trei – identificati ca fiind Dorina D. (47 de ani), Joszef B. (30 de ani) ÅŸi Dumitru T. (54 de ani), toÅ£i domiciliaÅ£i în judeÅ£ul Satu Mare – a fost întocmit un proces verbal despre împrejurările constatate. Urmează ca acesta să fie înaintat organelor de urmărire penală, ca act de sesizare.