Senzational! DD chiar candidează în Colegiul 2! Reviewed by CD on . Vedeta de televiziune şi a propriului partid, Dan Diaconescu, a făcut luni seara declaraţia-şoc aşteptată toată ziua, după ce au circulat zvonuri în acest sens Vedeta de televiziune şi a propriului partid, Dan Diaconescu, a făcut luni seara declaraţia-şoc aşteptată toată ziua, după ce au circulat zvonuri în acest sens Rating: 0
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»Senzational! DD chiar candidează în Colegiul 2!

Senzational! DD chiar candidează în Colegiul 2!

Senzational! DD chiar candidează în Colegiul 2!

Vedeta de televiziune şi a propriului partid, Dan Diaconescu, a făcut luni seara declaraţia-şoc aşteptată toată ziua, după ce au circulat zvonuri în acest sens încă de dimineaţă.

În cadrul unei conferinţe de presă ad-hoc, organizată la hotelul în care a fost cazat în ultimele zile la Satu Mare, el a anunţat că va candida pentru Camera Deputaţilor în Colegiul Electoral nr.2 din judeţul Satu Mare, aruncând în aer, practic în ultimele ore în care se mai putea înscrie în cursa electorală, toate calculele contracandidaţilor de la celelalte partide.
„Până azi dimineaţa eram hotărât să candidez ori în Gorj ori într-un colegiu din Hunedoara, dar după ce am văzut în satele prin care am umblat în judeţul dumneavoastră, după ce constatat cum am fost primit de oamenii de acolo, emulaţia ce ne-a însoţit pe tot traseul, am decis în urmă cu un sfert de oră să-mi depun candidatura la Biroul Electoral Judeţean Satu Mare” – a declarat Dan Diaconescu.
El a precizat de asemenea că, în urmă consultării cu ceilalţi lideri judeţeni şi naţionali ai Partidului Poporului – Dan Diaconescu, s-a luat decizia ca preşedintele acestei formaţiuni politice, Simona Man, să candideze pentru un mandat vacant în judeţul Gorj.
„Vom ataca, astfel, pe două fronturi: în Gorj asaltăm fieful ciocoilor PSD-işti, iar aici, în Satu Mare, voi fi primul lider de partid românesc care va câştiga într-un fief parţial maghiar” – a completat DD.
De-altfel, el a făcut referiri de mai multe ori, în cursul conferinţei de presă, la voturile pe care le aşteaptă atât de la liberalii şi PSD-iştii „deziluzionaţi de manevra lui Silaghi”, cât şi de la etnicii maghiari dezamăgiţi de liderii UDMR-işti, însă a ţinut să precizeze de fiecare dată că nu exclude o eventuală colaborare într-un eventual viitor guvern propus sau condus de el cu profesionişti de etnie maghiară.
Cu această ocazie şi-a trasat cât se poate de clar şi obiectivele: victorie în Colegiul 2 din Satu Mare, apoi, la toamnă, victorie în turul II al alegerilor prezidenţiale, astfel că sătmărenii vor putea fi mândri, în opinia lui, că un parlamentar al lor va ajunge preşedintele României.
„Din tot ce am văzut până acum prin ţară, Satu Mare mi-a întrecut orice aşteptări. Am umblat pe uliţe desfundate, în sate în care oamenii săreau în faţa maşinii numai să mă pupe, mă primeau cu aplauze, cu bezele şi mi se adresau atât în română, cât şi în maghiară, de aceea nu întotdeauna înţelegeam ce vorbesc, dar înţelegeam ce doreau să-mi spună. Vă asigur că în 25 mai vom face o surpriză, mai ales că rămânem aici până atunci şi cred că se va crea o emulaţie şi mai mare datorită prezenţei noastre aici” – a opinat Dan Diaconescu.
Potrivit calculelor sale, el are şanse să adune cam jumătate din cele 20.000 de voturi ce se aşteaptă să fie exprimate în Colegiul 2, contracandidaţii săi urmând să împartă între ei cealaltă jumătate. La alegerile pentru Parlamentul European se aşteaptă ca partidul său să obţină cam 30% din voturi la nivelul întregului judeţ Satu Mare, iar la nivel naţional cam 28%, adică peste PSD şi PNL.
La proiecte concrete pentru alegătorii din Colegiul 2 încă nu s-a gândit, dar a insistat pe nevoia de reabilitare urgentă a drumurilor din localităţile pe care le-a vizitat, comparând situaţia de aici cu cea din judeţele Harghita şi Covasna şi considerând că principala vină o poartă UDMR-ul care a condus în ultimele decenii aceste judeţe. De asemenea, le-a cerut jurnaliştilor prezenţi la conferinţa de presă să-l ajute cu idei despre cum ar putea să-şi doneze viitorul salariu de deputat locuitorilor din Colegiul 2, deoarece el nu are nevoie de suma respectivă.

 

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus