Sărbătoarea vârstnicilor la Odoreu
Primăria şi Consiliul Local Odoreu au organizat duminică sărbătoarea dedicată celor care au împlinit vârsta de 65 de ani. În sală au fost prezenţi aproximativ 400 de pensionari, cărora li s-au pregătit pachete, o masă şi un spectacol cu interpreţi aleşi, care să îi facă să uite de greutăţile zilnice.
Pe scenă au urcat pentru a-i felicita preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, primarul comunei Odoreu Dumitru Pop, viceprimarul Ionuţ Sarca şi consilierii locali.
În alocuţiunea sa, Adrian Ştef a vorbit şi despre drumul Odoreu – Medieş – Apa, drum pe care Consiliul Judeţean l-a predat Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii ca drum naţional şi care la sfârşitul săptămânii viitoare se termină de reabilitat.
„Dacă Consiliul Judeţean nu se implica în a da această soluţie, că putem să-l trecem rapid la categoria drumurilor naţionale, iar domnul ministru Silaghi să găsească finanţarea pentru a reabilita acest drum, nu s-ar fi făcut niciodată. Alţii au promis timp de 20 de ani şi nu au putut să îl facă. Vedeţi, USL a venit, Guvernul Ponta a reuşit să rezolve acest drum. Ne bucurăm, împreună cu domnul Ovidiu Silaghi, că am reuşit să vă ajutăm.
Trecând mai departe s-a depus o cerere la Consiliul Judeţean pentru a putea reabilita acoperişul de la dispensar şi am găsit aceşti bani, v-am ajutat, v-am sprijinit şi, domnilor primar şi viceprimar, puteţi depune cereri pentru a vă ajuta şi mai departe. Eu cred că vă vom putea ajuta, cu vicepreşedintele Mircea Govor, pentru a continua reabilitarea dispensarului. Acestea sunt lucruri concrete, trecând peste vorbe.
Vreau să vă felicit pe cei 602 vârstnici şi pe cei 52 noi intraţi în clubul 65 +! Ştiu că avem două persoane din 1920, care au împlinit 93 de ani şi una este în sală. Vreau să vă felicit, să vă urez multă sănătate şi vreau să fiţi alături de noi, dumneavoastră, bunicii noştri, părinţii noştri, celor cărora putem să le mulţumim pentru ceea ce suntem astăzi! Avem nevoie de sfaturile şi sprijinul dumneavoastră şi eu îmi doresc să ne întâlnim de acum încolo în fiecare an încă vreo 20 de ani, cel puţin, de acum încolo” – a declarat Adrian Ştef.