S-a lansat campania „EcoAtitudine”
Cu ocazia lansării la nivel național a campaniei „Caravana EcoAtitudine”, APM Satu Mare reprezentată prin directorul Elisabeta Bekessy și consilierul Ramona Mirișan a participat luni, la acțiunea de mediatizare la nivelul celor trei școli înscrise în campanie.
Organizatorii acestei acțiuni sunt Grupul European de presă Reporter, Asociația Iris Terra Green sub patronajul Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, Agenția Națională pentru Protecția Mediului.
Scopul campaniei este formarea unor deprinderi ecologice prin activităţi extracurriculare și prin promovarea importanţei colectării selective a deşeurilor (hârtie-carton, plastic, PET, aluminiu). Obiectivele sunt implicarea elevilor şi profesorilor în activităţi de voluntariat, dezvoltarea unor atitudini și comportamente responsabile prin informarea elevilor în legătură cu problemele mediului înconjurător.
În campanie sunt înscrise 103 școli din 20 de orașe implicate la nivel național Caravana EcoAtitudine vizitează școlile înscrise din fiecare oraș în perioada 4 – 29 mai.
Astfel luni, începând cu ora 9.00 echipa s-a deplasat la Școala Generală „Avram Iancu”, Școala Generală „Bălcescu Petofi” și Școala Generală „Lucian Blaga”, unde au fost aduse la cunoștința elevilor detalii privind competiția care se desfășoară la nivel național.
În cadrul competiției Reciclarea ECOATITUDINE premiile se vor acorda pentru colectarea selectivă a deşeurilor din hârtie, carton, plastic, PET și aluminiu, pe baza cantităţilor colectate, raportate la numărul de elevi aferenţi fiecărei şcoli câştigătoare.
Premiile vor fi acordate la nivel national pe două categorii:
Categoria I: hârtie și carton
Premiul I – smart board
Premiul II – laptop
Premiul III – videoproiector și ecran
Categoria II: plastic, PET și aluminiu
Premiul I – smart board
Premiul II – laptop
Premiul III – videoproiector și ecran.
Evidenţa cantităţilor colectate se va realiza astfel: școlile participante vor transmite organizatorului bonurile de cântar primite de la centrele de colectare pe baza cantităților de hârtie, carton, plastic, PET și aluminiu predate. Bonurile vor fi transmise pe adresa de e-mail office@ecoatitudine.eu până la 26 octombrie 2015 (inclusiv) pentru întocmirea clasamentului.
Cantitatea minimă colectată de către şcoli pentru a putea intra în concurs este de :
– minim 400 kg/şcoală pentru a se califica în cursa pentru locul III,
– minim 550 kg/școală pentru a se califica în cursa pentru locul II,
– minim 750 kg/școală pentru a se califica în cursa pentru locul I.
În cadrul acestui concurs vor fi premiați și profesorii coordonatori care vor trimite o fotografie reprezentativă pentru proiectul EcoAtitudine .Pozele se vor uploada pe Facebook de către organizator în termen de 24 de ore de la trimiterea confirmării de primire, de luni până vineri în intervalul 09.00-17.00. Pozele urcate pe facebook, pe EcoAtitudine Oficial vor fi salvate în folderul destinat concursului”Agentul EcoAtitudine”, ediția 2015. Fotografiile preferate vor fi votate (Like) în perioada 26 martie – 26 octombrie, ora 13.00, direct pe pagina de Facebook ”EcoAtitudine Oficial”. Premiile acordate pentru această secțiune sunt:
Mențiune II : Bicicletă (număr minim de like-uri : 350)
Mențiune 1 : Smartphone (număr minim de like-uri : 400)
Premiul III : Tabletă (număr minim de like-uri : 450)
Premiul II : Laptop (număr minim de like-uri : 500)
Premiul 1 : City Break pentru 2 persoane la Viena (număr minim de like-uri : 800)
Concursul de creație destinat elevilor claselor V-VIII are următorul mecanism de desfăşurare: în cadrul acestui concurs elevii participanți înscrişi în proiect pot realiza o scenetă la libera lor alegere respectând tema ” Si eu protejez mediul inconjurator!”.
Sceneta se va încadra într-un interval de timp de maxim 10 minute.
Numărul actorilor participanți la scenetă este de 5 persoane.
Filmările vor fi transmise organizatorului pe e-mail la adresa office@ecoatitudine.eu până la 26 octombrie 2015 şi vor conține numele complet, clasa, şcoala, județul, orașul şi numele profesorului coordonator.
Sceneta trebuie trimisă în format final (avi, mpg, divx, mkv).
Premiile vor fi acordate la nivel national.
Mențiunea II: 5 board games
Mențiunea I: 5 Smartphone
Premiul III: 5 console de jocuri
Premiul II: 5 biciclete
Premiul I: 5 laptopuri
Anunțarea oficială a rezultatelor finale se va face la 13 noiembrie 2015 cu ocazia festivității de premiere a campaniei EcoAtitudine.
După finalizarea vizitei, directorul APM, a invitat organizatorii la vizitarea Complexului de educație ecologică din Grădina Romei pentru a le face cunoscut locul unde se desfășoară multe activități pe linie de protecția mediului în municipiul Satu Mare.
Întâlnirea s-a încheiat ulterior cu vizita reprezentanților organizatori ai Campaniei Ecoatitudine la sediul APM Satu Mare.