Program de dezvoltare personală pentru copii şi tinerii străzii Reviewed by CD on . Începând cu luna ianuarie 2014, copiii şi tinerii străzii care frecventează centrul de zi al Asociaţiei Stea participă la un program inovativ de dezvoltare pers Începând cu luna ianuarie 2014, copiii şi tinerii străzii care frecventează centrul de zi al Asociaţiei Stea participă la un program inovativ de dezvoltare pers Rating: 0
Ești aici: Acasă » Educație»Program de dezvoltare personală pentru copii şi tinerii străzii

Program de dezvoltare personală pentru copii şi tinerii străzii

Program de dezvoltare personală pentru copii şi tinerii străzii

Începând cu luna ianuarie 2014, copiii şi tinerii străzii care frecventează centrul de zi al Asociaţiei Stea participă la un program inovativ de dezvoltare personală realizat în cadrul proiectului „Pod Cultural Transfrontalier Pentru Incluziune Socială” – HUSKROUA/1101/082, finanţat de Uniunea Europeană prin Programul CBC ENPI 2007-2013 Ungaria-Slovacia-România-Ucraina.

Este vorba de un program de dezvoltare personală bazat pe elemente de tradiţii culturale transfrontaliere care are ca scop dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă şi a abilităţilor artistice a copiilor şi tinerilor implicaţi, aducându-le totodată numeroase beneficii prin: creşterea stimei de sine; îmbunătăţirea nivelului de autocunoaştere şi autoacceptare; dezvoltarea inteligenţei emoţionale şi a capacităţii de a se exprima; modelarea personalităţii şi reconstruirea identităţii; dezvoltarea percepţiilor vizuale şi a reprezentărilor imaginaţiei lor creative; oferirea posibilităţii de a-şi pune în valoare punctele forte şi talentul; identificarea şi incurajarea folosirii potenţialului lor pentru a-şi atinge aspiraţiile; îmbunătăţirea abilităţilor lor sociale, în mod deosebit cele legate de comunicare, socializare şi adaptare în societate reducând tensiunie, agresivitatea şi nivelul de anxietate resimiţit de către aceştia.
Programul de dezvoltare personală se desfăşoară în cadru centrului de zi al Asociaţiei Stea timp de 4 luni (ianuarie – aprilie 2014) şi are ca element central construirea cu tinerii a unui spectacol artistic bazat pe elemente de cultură, tradiţii şi folclor.
De asemenea, programul include o serie de activităţi educative şi de consiliere pentru dezvoltarea abilităţilor de viaţă a beneficiarilor în funcţie de nevoile identificate în etapa de evaluare (educaţie comportamentală, rezolvare de probleme, consiliere în diferite domenii, activităţi de grup şi jocuri de rol pentru dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă) precum şi activităţi de animaţie socio-educativă şi sport.
Ţinând cont de nevoile specifice ale acestor copii şi tineri, programul de dezvoltare personală a fost construit de către echipa proiectului bazându-se pe competenţele dobândite în urma cursului de formare profesională în domeniul metodelor şi tehnicilor specifice terapiilor expresive organizat în cadrul acestui proiect în perioada octombrie – noiembrie 2013.
Astfel, programul îmbină cu succes activităţile educative şi artistice folosind tehnici din domeniul drama-terapiei: jocuri de teatru, creaţie scenariu, actorie, mişcare scenică, pantomimă, coregrafie, creaţie de decoruri şi costume, desen, cusut, pictură, folk-art, artizanat, ceramică, etc.
Derularea programului a început în ianuarie 2014, echipa proiectului beneficiind la partea artistică de sprijinul unui expert cultural, în persoana domnului Dorel Iurcenco, cu o vastă experienţă în lumea teatrului sătmărean, ca regizor tehnic în cadrul Teatrului de Nord Satu Mare. De asemenea, ca urmare a apelului de căutare de voluntari, patru tineri din Satu Mare s-au alăturat echipei Asociaţiei Stea, implicându-se nu doar în activităţile artistice, ci şi în cele educative zilnice.
Primele activităţi pe partea artistică au fost dedicate stabilirii împreună cu tinerii a elementelor de bază legate de spectacolul artistic. Luând în considerare părerea tinerilor, evaluarea talentului lor în diferite domenii, dar şi faptul că, în ciuda apartenenţei a peste 90% dintre aceştia la comunităţi de etnie romă, ei şi-au pierdut identitatea culturală, iar majoritatea elementelor de tradiţie specifice acestei etnii le sunt necunoscute, s-a stabilit de comun acord ca tema principală pentru spectacol să fie promovarea elementelor de tradiţie romă.
Astfel, sub îndrumarea expertului cultural, tinerii au început incursiunea magică în istoria romilor, pornind de la origini şi explorând elementele specifice culturii lor în decursul timpului, pentru a construi împreună toate componentele unui adevărat spectacol artistic (scenariu, coloană sonoră, costume, decor) care va fi realizat cu sprijinul generos al Teatrului de Nord Satu Mare şi a unor oameni de cultură din Satu Mare.
Spectacolul pregătit de tinerii de la Asociaţia Stea urmează să fie prezentat mai întâi în cadrul unui turneu realizat în comunitatea sătmăreană în perioada mai – iunie 2014, iar spre finalul proiectului, în cadrul unui festival internaţional organizat cu participarea tuturor partenerilor din proiect din România, Ungaria şi Ucraina.
Acest eveniment va permite promovarea valorilor şi a elementelor de tradiţie culturală din zona transfrontalieră specifice diferitelor popoare şi etnii (română, maghiară, ucraineană şi romă) promovând interculturalitatea, dar şi punerea în valoare a talentului şi a potenţialului copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi sau aflaţi în dificultate, facilitând lupta împotriva discriminărilor şi incluziunea socială a grupurilor vulnerabile.
Acest proiect este derulat de către Centrul de Resurse CREST în parteneriat cu Centrul de Resurse pentru Educatie, Dezvoltare Durabila si Incluziune Sociala (CREDDIS), Asociatia Stea si Fundatia Down Carei (România), Asociatia ÉFOÉSZ din Judetul Szabolcs-Szatmár-Bereg (Ungaria) si Organizatia Civila pentru Dezvoltarea Turismului Rural si Agroturism “In the Transcarpathian Valleys and Mountains” (Ucraina).
Detalii suplimentare despre proiect pot fi obtinute de la Asociaţia Stea, persoană de contact PINTEA Bogdan – expert profesional, la numărul de telefon 0743-174169 sau de la Centrul de Resurse CREST Satu Mare, persoana de contact FORGACS Raluca – manager proiect, prin numarul de telefon 0261-877770.
http://www.huskroua-cbc.net
Acest document a fost produs cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conţinutul acestei publicaţii intră în responsabilitatea Asociaţiei STEA şi nu reflectă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene.

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus