Primarul Aurelia Fedorca îşi prezintă raportul de activitate în faţa negreştenilor
Primarul oraşului Negreşti-Oaş, Aurelia Fedorca, le transmite în aceste zile o scrisoare contribuabililor din Negreşti-Oaş, prin care îşi prezintă raportul de activitate pe anul trecut şi îi informează asupra obiectivelor de investiţii prioritare pentru acest an. Reproducem scrisoarea care va fi transmisă în aceste zile fiecărui contribuabil din Negreşti-Oaş. Scrisoarea este transmisă contribuabililor din oraşul Negreşti-Oaş în baza HG 1723/2004, care obligă primarii să informeze cetăţenii anual în privinţa activităţii.
Stimaţi contribuabili,
În primul rând, vreau să vă mulţumesc tuturor celor care m-aţi ales, iar celor care nu m-aţi ales vreau să vă spun că voi fi primarul tuturor şi că atenţia şi energia mea vă vor fi acordate fără nicio discriminare. La nouă luni după preluarea mandatului meu de primar al oraşului Negreşti-Oaş pot să vă asigur că am deja o vizi-une pe termen scurt, mediu şi lung privind dezvoltarea oraşului Negreşti-Oaş, am început să implementăm proiecte de investiţii importante pe care le vom continua în acest an, astfel încât fiecare contribuabil să simtă pentru ce se cheltuie banii pe care îi plătesc sub formă de taxe şi impozite.
Anul 2012 a însemnat pentru Negreşti-Oaş demararea unor investiţii importante, pe care negreştenii le aşteaptă de foarte mulţi ani, investiţii care vor fi vizibile şi finalizate însă abia în acest an. În luna iulie a anului trecut am început lucrările la Centrul de zi pentru Vârstnici din Cartierul Decebal (647.723,06 lei, fără TVA din fonduri europene) şi la Centrul de Afaceri din Cartierul Baltă (585.866,12 lei, fără TVA din fonduri europene). În prima parte a anului au fost finalizate lucrările de modernizare în cartierul Poliţie, iar ulterior am construit boxe moderne pentru lemne în cartierele Poliție și Baltă, aşa cum dorim să facem pe viitor în toate cartierele. De asemenea, am început implementarea proiectului privind reabilitarea a şase străzi din fonduri europene, Vrăticel, Unirii, Cornetului, Oaşului, Valea Cerbului şi Morii, din fonduri europene, în valoare de 8,1 milioane lei, fără TVA.
La staţiunea de schi Luna Şes, anul 2012 a fost cel mai prolific dintre toţi anii de când s-au început investiţiile. Astfel, au fost finalizate lucrările la reţeaua de alimentare cu energie electrică, la reţeaua de canalizare şi a fost pus în funcţiune telescaunul. Lucrările la drumul spre Luna Şes au avansat foarte mult, fiind finalizată fundaţia, iar în această primăvară se va lucra la stratul de uzură. Investițiile realizate anul trecut se ridică la aproximativ 25 milioane lei, din fonduri guvernamentale, ale Consiliului Județean și de la bugetul local.
De asemenea, am susţinut financiar şcolile din Negreşti-Oaş pentru a înfiinţa în condiţii optime clasa pregătitoare şi pentru a începe în condiţii decente noul an şcolar. La Grădinița nr. 7 am alocat fonduri pentru refacerea acoperișului, la Liceul Ioniță G. Andron a fost pavată parcarea, la Școala Generală nr. 3 a fost reabi-litată sala de sport, iar la Școala Generală nr. 1 au fost reabilitate mai multe săli de clasă etc.
În această perioadă am organizat o serie de evenimente culturale de înaltă ţinută, cu cheltuieli minime. Am contribuit la organizarea vizitei Preafericitului Părinte Daniel – Patriarhul Bisericii Ortodoxe din România, am organizat cea de-a XIII-a ediţie a Zilelor Oraşului Negreşti-Oaş, Gala Laureaţilor Negreşteni – ediţia a XIV-a, Zilele Medicale ale Ţării Oaşului – ediţia a IV-a, Festivalul de Datini şi Obiceiuri de Iarnă – ediţia a XV-a, am lansat prima Monografie a Oraşului Negreşti-Oaş, am susţinut artiştii locali aflaţi în curs de afirmare şi mediul cultural în general, alături de toate cultele. După zece ani de absenţă, am organizat o Bursă a locurilor de muncă, iniţiativă pe care o vom continua şi în acest an. De asemenea, în premieră la Negreşti-Oaş, am înfiinţat Orăşelul Copiilor, un loc în care copiii noştri s-au putut bucura de patinoar şi de magia sărbătorilor de iarnă. Tot în premieră, în acest an am organizat Târgul Mărţişorului Tradiţional, un eveniment care s-a bucurat de mult succes în rândul copiilor şi elevilor din Negreşti-Oaş. Am avut grijă de bătrânii noştri, premiind cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie.
Tot în această perioadă, am reuşim să restabilim legăturile întrerupte de aproximativ 15 ani cu oraşul înfrăţit Guidel din Franţa. A fost o mare bucurie pentru mine ca, după atâţia ani, să găsesc disponibilitate pentru reluarea parteneriatului cu prietenii noştri din Franţa. Sper ca în acest an să îi avem ca oaspeţi şi să derulăm împreună proiecte reciproc avantajoase pentru comunităţile din cele două oraşe. Ne dorim ca pe viitor să găsim proiecte concrete de colaborare cu toate oraşele înfrăţite, cu finanţare din fonduri europene, în care să fie implicaţi cât mai mulţi negreşteni.
Pentru anul 2013, mizăm pe un buget cu aproximativ 5% mai mare decât în anul 2012 printr-o colectare mai bună a taxelor şi impozitelor locale. De acord cu toţi consilierii locali, pentru acest an ne-am propus să reducem la minimul posibil cheltuielile pentru funcţionarea primăriei şi a instituţiilor subordonate, astfel încât să direcţionăm cea mai mare a fondurilor disponibile (aproximativ 5 milioane lei) pentru realizarea unor investiţii vitale pentru oraş.
Marile priorităţi pentru acest an, care reprezintă priorităţile zero ale mandatului meu de primar, sunt demararea proiectului privind reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare, care va duce la îmbunătăţirea calităţii apei potabile, realizat în parteneriat cu Apaserv SA din fonduri europene (aproximativ 20 milioane de euro), şi modernizarea cât mai multor străzi. Am reabilitat reţelele de apă pe strada Vrăticel, urmând să începem lucrările la reţelele de pe străzile Cornetului şi Luna. Apoi vom continua investiţiile în domeniul apei şi canalizării pe străzile Unirii, Oaşului, Valea Cerbului, Morii, Moţilor, Primăverii, Viitorului, Livezilor şi strada Principală din cartierul Tur, de la Gara veche la Biserică, străzi pe care dorim să le şi modernizăm în acest an.
Precizez că, la propunerea mea, Consiliul Local a aprobat reducerea cu 30% a preţului apei potabile pentru perioada în care aceasta nu corespunde calitativ. Primele facturi reduse au fost emise deja din luna ianuarie. Pentru a reduce pierderile definitiv, vom contoriza individual fiecare locuință din blocuri şi pe străzile pe care vor fi reabilitate reţelele de apă. În acest fel, negreştenii vor plăti doar cât consumă, îşi vor putea ţine sub control consumul de apă şi vor avea o relaţie directă cu operatorul de apă. Pentru că problema facturilor mari la apă a fost reclamată de mulţi cetăţeni, vă rugăm să ne sprijiniţi în această iniţiativă care vă va aduce beneficii.
Un alt obiectiv important este finalizarea lucrărilor la staţiunea de schi Luna Şes, derulat în parteneriat cu Consiliul Judeţean Satu Mare, pentru care depunem eforturi susţinute pentru a obţine finanţare guvernamentală pentru partea de co-finanţare a oraşului Negreşti-Oaş.
Tot în acest an vom finaliza lucrările la Centrul de afaceri din Cartierul Baltă şi la Centrul de zi pentru vârstnici din Cartierul Decebal. Menţionez aici că suntem în căutare de fonduri pentru modernizarea Cartierului Decebal, lucru care sper să se întâmple în acest an. Alte obiective pe care ni le-am fixat pentru acest an se referă la reabilitarea clădirii în care funcţionează Serviciul de taxe şi impozite locale, pentru ca voi, contribuabilii, să fiţi primiţi în mod civilizat la ghişeu, şi construirea unei toalete publice în zona centrală a oraşului, concomitent cu modernizarea parcului central și a aleilor dintre blocurile din zonă. Îmi mai doresc să implementăm un program integrat de informatizare a serviciilor primăriei, cu sprijin guvernamental, astfel încât dvs., contribuabilii, să fiţi serviţi în timp util atunci când aveţi nevoie de o adeverinţă, sau să vă puteţi achita taxele şi impozitele de acasă, de pe calculator. De asemenea, am început demersurile pentru închiderea gropii de gunoi din oraş şi suntem pe punctul de a finaliza strategia de dezvoltare a oraşului pe termen mediu şi lung.
Trebuie să ştiţi că fondurile disponibile de la bugetul local nu sunt suficiente pentru toate aceste investiţii, dar sperăm să obţinem sprijin guvernamental pentru proiecte precum Luna Şes, modernizarea spaţiilor verzi şi a Cartierului Decebal. În paralel, ne-am propus să continuăm negocierile şi să căutăm resurse pentru construirea Centrului Multicultural‚ în parteneriat public-privat, dar şi pentru alte proiecte importante pentru oraş.
Ştiu că aveţi cu toţii aşteptări mari şi mai ştiu că sunt îndreptăţite. Ştiu că toţi doriţi să aveţi condiţii decente, să aveţi apă, canalizare şi drumuri bune. Vă asigur că tot efortul meu şi al Consiliului Local Negreşti-Oaş este depus în această direcţie. Îmi doresc să dezvoltăm oraşul şi turismul, concomitent cu o politică socială substanţială, care să-i ajute pe cei cu probleme să poată rezista rezonabil.
În final, vă invit să rămâneţi conectaţi la activitatea administraţiei locale şi la modul în care se cheltuie banii de la bugetul local accesând pagina de internet a Primăriei Negreşti-Oaş – www.negresti-oas.ro, pagina de pe facebook: www.facebook.com/OrasulNegrestiOas, citind Buletinul Informativ pe care îl vom edita de câte ori va fi nevoie să comunicăm informaţii de interes public sau participând la dezbaterile publice organizate de primărie.
Pentru reclamaţii şi sugestii despre activitatea Primăriei Negreşti-Oaş vă invit să-mi scrieti pe adresa de e-mail aureliafedorca@negresti-oas.ro
În numele meu personal şi al Consiliului Local Negreşti-Oaş, vă mulţumesc pentru încredere!
Aurelia Fedorca
primarul oraşului Negreşti-Oaș
Lista investiţiilor realizate în anul 2012:
– Demararea lucrărilor de modernizare a străzilor Vrăticel, Unirii, Cornetului, Oaşului, Valea Cerbului şi Morii, din fonduri europene.
– Începerea lucrărilor la Centrul de Afaceri şi la Centrul de zi pentru Vârstnici, din fonduri europene și de la bugetul local;
– Finalizarea documentaţiilor pentru proiectul privind extinderea şi reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare din fonduri europene;
– Luna Şes: finalizarea reţelei de alimentare cu energie electrică, finalizarea instalaţiei de telescaun, finalizarea reţelei de canalizare, realizarea fundaţiei pentru drumul de acces;
Datoriile oraşului Negreşti-Oaş la finalul anului 2012:
– Arierate: 1.400.000 lei – lucrări la ”Luna Şes”. Sperăm să obţinem fonduri guvernamentale pentru plata acestor arierate.
– Datorii: credit bancar în sumă de 13.120.000 lei din creditul de 15.000.000 lei contractat în 22.08.2006 şi consumat până în data de 28.05.2010 (ultima tragere). Durata de rambursare a creditului este până la data de 30.06.2031. Până în prezent a fost achitată suma de 9.017.542 lei, din care 1.880.000 lei două rate, iar restul dobânzile aferente pentru perioada de graţie. Rata anuală pentru acest credit este de 937.500 lei, la care se adaugă dobânda aferentă soldului rămas.
Lista obiectivelor de investiţii prioritare pentru anul 2013:
– Demararea lucrărilor în cadrul proiectului privind reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare, realizat în parteneriat cu Apaserv SA din fonduri europene;
– Continuarea proiectului privind modernizarea a 6 străzi din fonduri europene: străzile Vrăticel, Unirii, Cornetului, Oaşului, Valea Cerbului şi Morii;
– Modernizarea a 5 străzi din fonduri de la bugetul local: străzile Moţilor, Primăverii, Viitorului, Livezilor şi strada Principală din cartierul Tur, de la Gara veche la Biserică;
– Finalizarea lucrărilor la staţiunea de schi Luna Şes, din fonduri guvernamentale şi de la bugetul local;
– Finalizarea lucrărilor la Centrul de afaceri – din fonduri europene şi cofinanţate de la bugetul local;
– Finalizarea lucrărilor la Centrul pentru vârstnici – din fonduri europene şi cofinanţate de la bugetul local;
– Modernizarea zonelor verzi şi a Cartierului Decebal, din fonduri guvernamentale şi de la bugetul local;
– Reabilitarea clădirii în care funcţionează Serviciul de taxe şi impozite locale, din fonduri de la bugetul local;
– Construirea unei toalete publice în zona centrală a oraşului, modernizarea parcului central și a aleilor dintre blocurile din zonă, din fonduri guvernamentale şi de la bugetul local;
– Implementarea unui serviciu informatic integrat privind plata taxelor şi impozitelor online – din fonduri guvernamentale;
Investiţii care vor fi realizate în domeniul apei şi canalizării în perioada 2013 – 2015:
– Reabilitarea staţiei de tratare a apei potabile din Negreşti Oaş şi captărilor din Valea Rea, Valea Albă şi râul Tur – scoasă la licitaţie pe SEAP;
– Reabilitarea şi extinderea staţiei de epurare a apelor uzate din Negreşti Oaş – scoasă la licitaţie pe SEAP;
– Reabilitarea conductei de aducțiune de la Valea Rea, Valea Albă și de la râul Tur;
– Extinderea și reabilitarea reţelelor de alimentare cu apă cu 24,4 km ;
– Extinderea și reabilitarea reţelelor de canalizare cu aproximativ 21,5 km;
– Construirea a 3 staţii de pompare a apelor uzate;
– Construirea a 1,4 km conductă sub presiune aferentă staţiilor de pompare a apelor uzate;
Lista străzilor pe care vor fi reabilitate sau extinse reţelele de apă și canalizare în perioada 2013-2015:
Arenei, Borcutului, Cart. Decebal, Cornetului, I. Creangă, Gării, Lăcrimioarelor, Livezilor, M. Eminescu, Magnoliei, Mesteacănului, Morii, Moţilor, Oaşului, Pădurii, Pieţii, Pietrosului, Popeşti, T.VIadimirescu, Tineretului, Turului, Unirii, Unirii II, V. Cerbului, Vâltorii, Victoriei, Viitorului, Zorilor, Cartierul Tur
Această scrisoare este transmisă contribuabililor din oraşul Negreşti-Oaş în baza HG 1723/2004.