Parcări noi în Micro 16 Reviewed by CD on . O parte din cele aproape 1.500 locuri noi de parcare, amenajate în locul celor 580 garaje demolate în iarna trecută, au fost inaugurate marţi pe străzile Iasomi O parte din cele aproape 1.500 locuri noi de parcare, amenajate în locul celor 580 garaje demolate în iarna trecută, au fost inaugurate marţi pe străzile Iasomi Rating: 0
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»Parcări noi în Micro 16

Parcări noi în Micro 16

Parcări noi în Micro 16

O parte din cele aproape 1.500 locuri noi de parcare, amenajate în locul celor 580 garaje demolate în iarna trecută, au fost inaugurate marţi pe străzile Iasomiei şi Capricornului din cartierul Micro 16, de către primarul Dorel Coica şi candidatul Alianţei Electorale PSD-UNPR-PC, Ovidiu Silaghi.

De-altfel, edilul-şef i-a mulţumit fostului ministru pentru contribuţia pe care a avut-o la dezvoltarea infrastructurii municipiului Satu Mare în perioada în care a condus Ministerul Transporturilor.
În cele 11 locaţii în care s-au amenajat parcări noi în Micro 16 au fost reabilitate reţelele de canalizare şi scurgere a apelor pluviale, au fost asfaltate şi trasate spaţiile eliberate de garajele ilegale, iar în aceste zile urmează să fie pusă la punct reţeaua de iluminat public, dar şi reţeaua de camere de supraveghere video, conectată la dispeceratul Poliţiei Locale.
De asemenea, societatea Florisal va amenaja locuri de joacă pentru copii în toate zonele eliberate de garajele ilegale şi se află în faza de licitaţie achiziţia de bănci de lemn, coşuri de gunoi şi mobilier stradal nou. Întreaga investiţie se ridică la suma de aproape 4,7 milioane de lei.
Primarul Dorel Coica a mai anunţat că în aceste zile se finalizează reabilitarea trotuarelor de pe Bulevardul Lucian Blaga şi strada Ganea şi încep lucrări similare în cartierul Micro 17, unde se va aşterne şi un covor asfaltic nou pe Bulevardul Independenţei.
De asemenea, este pregătit deja proiectul pentru fluidizarea circulaţiei la Intersecţia Burdea. Ideea este că vor fi demontaţi stâlpii de curent (cablurile urmând să fie aşezate subteran) şi va fi lărgit drumul care face legătura cu Micro 17, astfel încât la ieşirea de pe podul Decebal să se poată circula pe patru benzi, în loc de trei, câte sunt acum.

 

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus