Olimpia Satu Mare – Poli Timisoara: 0-0. Reviewed by CD on . Olimpia Satu Mare a făcut egal, miercuri, pe teren propriu, cu liderul clasamentului ACS Poli Timișoara în meciul etapei 20 a Ligii a II-a, Seria II, la fotbal. Olimpia Satu Mare a făcut egal, miercuri, pe teren propriu, cu liderul clasamentului ACS Poli Timișoara în meciul etapei 20 a Ligii a II-a, Seria II, la fotbal. Rating: 0
Ești aici: Acasă » Sport»Olimpia Satu Mare – Poli Timisoara: 0-0.

Olimpia Satu Mare – Poli Timisoara: 0-0.

Olimpia Satu Mare – Poli Timisoara: 0-0.

Olimpia Satu Mare a făcut egal, miercuri, pe teren propriu, cu liderul clasamentului ACS Poli Timișoara în meciul etapei 20 a Ligii a II-a, Seria II, la fotbal.

Sătmărenii au demonstrat în partida intermediară că nimeni nu îi poate învinge pe teren propriu, fiind al șaptelea meci consecutiv în care Olimpia nu pierde acasă.
Suporterii care au venit la stadion să-și susțină favoriții au cam tremurat de frig, însă s-au încălzit în momentul în care au văzut ocaziile pe care „galben-albaștrii” le-au avut, dar i-au încălzit și nervii când au văzut cât de „corect” a fost arbitrat meciul.
Echipa fanion a dominat prima parte a jocului, Sălăgeanu i-a dat câteva bătăi de cap portarului Pap prin loviturile sale libere de la 25 metri, respectiv 30 de metri, pe care le-a executat excelent în minutele 17 și 19. Până la pauză nu s-a mai întâmplat nimic „spectaculos”, iar scorul a rămas 0-0.
Acum urmează partea cea interesantă, oaspeții au ieșit de la vestiare mai motivați să câștige această partidă, arbitrul parcă a fost „orb”, iar un jucător al Timișoarei s-a accidentat destul de grav.
După evoluția pe care a avut-o în această partidă, Olimpia ar fi trebuit să câștige acest meci, iar în minutul 58 arbitrul a trecut cu vederea hențul făcut de Neagu în careu și nu a acordat penalty. Două minute mai târziu, din păcate avut loc și o accidentare destul de gravă a jucătorului Ovidiu Popescu care a fost dus cu ambulanța la spital deoarece a avut cotul dislocat.
Jucătorul oaspeților, Elek a șutat la poartă de la șase metri, în minutul 76, mingea fiind respinsă de fundașul Olimpiei, Munteau. Balonul a ajuns din nou la Elek, însă de această dată șutul său a fost respins de Anca-Trip. Patru minute mai târziu, Ovidiu Petre a făcut henț, arbitrul nu a „văzut” nici de această dată, poate că a avut treabă mai importantă cu Sălăgeanu să-i acorde al doilea galben pe motiv că l-a călcat intenționat pe unul din jucătorii Timișoarei, ceea ce, vă spunem noi, că nu e adevărat.
Astfel, echipele s-au ales cu câte un punct fiecare, vestea bună e că Olimpia s-a calificat în play-off.
Olimpia: Anca-Trip – D. Muntean, Fl. Mureşan, Heil, Iuhas (cpt.) – Villand, Onicaş – R. Rus (86 Faur), Selagea, Sălăgeanu – Mărkuş (62 Feier).
Antrenorul formației ACS Poli Timișoara, Dan Alexa a recunoscut că Olimpia Satu Mare e o echipă incomodă, cu jucători foarte buni. „Olimpia Satu Mare este o echipă de luptă, o echipă care pune presiune pe loviturile libere lui Sălăgeanu care le bate foarte bine. A fost o primă repriză echilibrată cu multe lovituri din partea sătmărenilor, apoi repriza a doua am controlat-o, am avut acea ocazie incredibilă a lui Elek în două rânduri unde puteam să și câștigăm. Îmi doream să câștig, dar una peste alta cred că acest punct e un punct important. Asta este una dintre cele mai bune deplasari, la Satu Mare ca dovadă că nimeni nu a câștigat aici. Arbitrajul a fost bun. Nu sunt dezamăgit de rezultat, sunt supărat din cauza accidentării lui Popescu. Am înțeles că este foarte gravă, a fost un accident nefericit. Olimpia are jucători buni, foarte tari, jucători care în special acasă au forță. E o echipă cu care dacă nu ști să te iei la bătaie, dacă nu ai aceiași agresivitate ca jucătorii, ai de pierdut. Știam ce ne așteaptă. Pe Sălăgeanu îl apreciez foarte mult, c a bătut foarte bine loviturile libere. Practic asta a fost forța echipei Olimpia Satu Mare, aici ne puteau surprinde. Prima repriză a fost mai periculoasă decât a doua. Îl apreciez și pe Csik și pe jucători pentru că sunt jucători care se luptă și mie îmi plac aștia. Tocmai de aceea nu e întâmplător că nimeni nu câștigă aici. Aici mi-a fost cel mai teamă în deplasare deoarece e o echipă incomodă care nouă nu ne convine. E o echipă agresivă și bravo lor.”
De partea cealaltă, Tibi Csik, a declarat că obiectivul următor e să urce cât mai sus în clasament. „Îi felicit pe băieți și întreaga echipă și le mulțumesc suporterilor și galeriilor pentru că ne susțin. Ne-am atins obiectivul pe anul acesta, acela de a juca în play-off. De acum încolo, obiectivul nostru, de fapt al meu personal e să urcăm în clasament și eu zic că am demonstrat și astăzi că putem avem pretenții. Consider că cu lotul actual, puține echipe pot să facă față Olimpiei”.
Sălăgeanu se consideră nedreptățit și asta pe bună dreptate. „Nu este frumos ceea ce s-a întâmplat și vreau să-mi cer scuze pentru primul cartonaș galben. Am insistat prea mult deși nu era normal că nu puteam să schimb nimic când un arbitru ia decizia, dar cred că eram eu puțin frustrat deoarece era a doua oară când se întâmplă și nu îți dă penalty când tu ai mare nevoie de o victorie. Îmi cer scuze de la băieți, de la conducere, este primul meu roșu în campionat din Divizia A până în C și înapoi. Eu zic că Olimpia astăzi trebuia să câștige. Am demonstrat că Olimpia are putere să se lupte pentru orice loc. Am fost peste ei astăzi și îmi pare rău că nu am reușit să câștigăm cele trei puncte. Arbitrul a zis că l-am călcat intenționat, iar la experiența mea nu îmi permit asta. Este un meci care îl pierd.”
Olimpia Satu Mare va juca următorul meci, sâmbătă, de la ora 11.00, pe teren propriu în compania formației FC Olt Slatina.

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus