Nagy Szabolcs îl înlocuieşte pe Ladislau Lang în Consiliul Local
Tânărul preşedinte executiv al Organizaţiei Judeţene a Uniunii Democrate a Maghiarilor din România, Nagy Szabolcs, a depus joi jurământul în debutul şedinţei Consiliului Local Satu Mare, el preluând astfel locul rămas vacant în urma demisiei colegului său de partid, Ladislau Lang, care a fost numit recent la conducerea Organizaţiei Caritas.
Prezent la şedinţă, preşedintele filialei municipale a UDMR, deputatul Kereskenyi Gabor, dar şi primarul Dorel Coica, i-au mulţumit medicului Ladislau Lang pentru activitatea sa în forul de conducere al oraşului şi i-au urat succes noului consilier.
Nagy Szabolcs a mai fost consilier local din partea UDMR în mandatul trecut, iar la recentele alegeri parlamentare din Colegiul 5 a fost candidatul acestui partid, fiind depăşit la numărul de voturi de Ovidiu Silaghi. El le-a mulţumit colegilor pentru încredere şi şi-a exprimat speranţa că îşi va putea pune experienţa dobândită în mandatul trecut în slujba comunităţii sătmărene.