Lista cu noile staţii pentru microbuse. Reviewed by CD on . La aproximativ o lună după ce au adoptat noul regulament privind accesul în municipiul Satu Mare a microbuselor ce efectuează curse pe traseele judeţene, respec La aproximativ o lună după ce au adoptat noul regulament privind accesul în municipiul Satu Mare a microbuselor ce efectuează curse pe traseele judeţene, respec Rating: 0
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»Lista cu noile staţii pentru microbuse.

Lista cu noile staţii pentru microbuse.

Lista cu noile staţii pentru microbuse.

La aproximativ o lună după ce au adoptat noul regulament privind accesul în municipiul Satu Mare a microbuselor ce efectuează curse pe traseele judeţene, respectiv stabilirea punctelor de oprire pentru îmbarcarea şi debarcarea călătorilor, consilierii locali l-au şi modificat în şedinţa extraordinară de joi, în urma criticilor de care au avut parte în această perioadă atât din partea călătorilor, cât şi a transportatorilor.

Ideea principală a noului regulament era scoaterea microbuselor din zona centrală a municipiului Satu Mare, pe motiv că acestea încurcă circulaţia, mai ales la orele cu trafic intens, însă de la intrarea în vigoare a acestuia, în 1 septembrie, a devenit evident că totul a eşuat în haos şi nemulţumire generală din partea celor afectaţi.
Consilierii locali şi conducerea Primăriei au dat vina unii pe alţii pentru situaţia creată, dar până la urmă au negociat şi au luat decizia de a repara, pe cât posibil, ceea ce au stricat, pentru a nu încurca şi mai mult situaţia odată cu începerea noului an şcolar, când sute de elevi care fac naveta la şcolile din capitala judeţului riscau să întârzie de la ore din cauza complicaţiilor din sistemul de transport public.
Astfel, aşa cum consilierii locali au ridicat mâinile la şedinţa din iulie, aşa au aprobat, tot în unanimitate, la şedinţa de joi, 12 staţii noi de oprire pentru microbuse, cea mai importantă completare fiind reînfiinţarea staţiei de sub Podul Decebal. În acelaşi timp, însă, rămâne în vigoare interzicerea accesului microbuselor în staţia de pe str. Cuza Vodă, cea mai apropiată staţie unde călătorii se vor putea îmbarca în vehicule, în zona centrală a oraşului, fiind pe strada Ştefan cel Mare, între str. Iuliu Maniu şi Piaţa Eroilor Revoluţiei.
În cadrul aceluiaşi proiect de hotărâre, consilierii au aprobat obligativitatea firmelor de transport public să afişeze în fiecare staţie programul curselor, într-un mod unitar, după aprobarea modelului de afiş de către Primăria municipiului Satu Mare.
În urma completării listei, punctele de oprire pentru microbuse sunt cele de mai jos, iar harta acestora poate fi consultată pe site-ul Primăriei Satu Mare. De asemenea, App-ul pe bază de Google Maps, realizat de consilierii locali Butka Gergo şi Maskulik Csaba poate fi descărcat de aici pe smartphone-uri şi tablete:
– punct de îmbarcare/debarcare parcare Pod Decebal;
– staţia publică de pe Drum Botiz (intersecţie cu str. Şoimoşeni) – pe ambele sensuri;
– staţia publică de pe Drum Botiz la Biserica Ortodoxă Petru şi Pavel – pe ambele sensuri;
– staţia publică Colegiul Economic „Gheorghe Dragoş”- pe sensul de ieşire;
– punct de îmbarcare/debarcare str. Corvinilor;
– staţia publică de pe str. Odoreului (în zona Restaurant Pescăruş) – pe ambele sensuri;
– staţia publică de pe b-dul. Lucian Blaga (vis a vis de fosta cantina Unio) – pe ambele sensuri;
– staţie publică Pod Decebal (pe sensul de intrare – Burdea);
– staţia publică str. Careiului (staţia de lângă Mol şi Fabrica de Pâine) – pe ambele sensuri;
– staţia publică de pe b-dul Cloşca (de la Biserica Greco-Catolică Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel);
– punct de îmbarcare/debarcare la intrarea în Parcul Industrial (pe ambele sensuri);
– staţia publică de pe b-dul. Lucian Blaga (zona Ceprom) – pe sensul de ieşire;
– staţia publică de pe b-dul. Lucian Blaga (lângă OMV) – pe sensul de intrare;
– staţia publică de pe Drumul Careiului (lângă Lebăda);
– staţia publică de pe Drumul Careiului (vis a vis de CEC);
– staţia publică de pe Drumul Careiului (în zona Auchan);
– staţia publică pe str. Aurel Vlaicu (zona Rachel, pe ambele sensuri);
– staţia publică pe str. Aurel Vlaicu (zona Parcul Unirii) – pe ambele sensuri;
– staţia publică din P-ţa Eroilor Revoluţiei – Spitalul Judeţean II – pe sensul de intrare
– staţia publică de pe str. Ştefan cel Mare (Biserica Romano – Catolică- Zarda);
– staţia publică de pe str. N. Golescu (la Piaţa de alimente nr.1) – îmbarcare/debarcare;
– staţia publică de pe str. Gheorghe Bariţiu (intersecţia cu drumul dinspre Lazuri) – pe ambele sensuri;
– staţia publică de pe str. Gheorghe Bariţiu (Biserica Ortodoxă Sf. Gheorghe) – pe ambele sensuri;
– staţia publică de pe str. Iuliu Maniu – pe sensul de intrare;
– staţia publică de pe str. Prahova (la Spitalul Judeţean);
– staţia publică de la urcare pe Pod Golescu – Biserica Ortodoxă Sfinţii Constantin şi Elena;
– staţia publică de pe str. Ion Vidu (zona Parcul Ufo) – pe ambele sensuri;
– staţia publică de pe str. Rodnei (în zona Bisericii Greco Catolice) – pe ambele sensuri.

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus