Exercițiu de cautare-salvare și extragerea unei persoane de sub un mal de pământ
În cursul zilei de ieri, 27.03 a.c., Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Someș” al Județului Satu Mare prin Detașamentul de Pompieri Satu Mare a organizat un exercițiu cu forte și mijloace în teren, în scopul antrenării și cooperării structurilor de intervenție profesioniste și voluntare.
Exercițiul s-a desfășurat conform următorului scenariu:
Salvatorii au fost solicitati să intervină după ce un muncitor care lucra la rețeaua de canalizare a fost prins sub un mal de pământ care s-a surpat.
Activitatea pompierilor a presupus:
– intervenția Detașamentului de Pompieri Satu Mare și a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Odoreu de căutare-salvare a victimei surprinse sub dărâmături;
– intervenția echipajelor de descarcerare pentru scoaterea victimei;
– intervenția în vederea acordării primului ajutor calificat persoanei rănite.
Astfel de exerciții vor avea loc periodic pentru pregătirea și antrenarea forțelor implicate în gestionarea diferitelor tipuri de situații de urgență.