Energie în școlile copilăriei Reviewed by CD on . Reprezentanții E.On România, ai Primăriei muncipiului Satu Mare, ai Prefecturii și ai Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare au susținut marți, o conferință Reprezentanții E.On România, ai Primăriei muncipiului Satu Mare, ai Prefecturii și ai Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare au susținut marți, o conferință Rating: 0
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»Energie în școlile copilăriei

Energie în școlile copilăriei

Energie în școlile copilăriei

Reprezentanții E.On România, ai Primăriei muncipiului Satu Mare, ai Prefecturii și ai Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare au susținut marți, o conferință de presă în care a fost prezentat proiectul „Energie în școlile copilăriei”.

Proiectul a demarat în municipiul Satu Mare în vara acestui an și a urmărit reducerea consumului de energie și creșterea luminozității în două unități de învățământ prin modernizarea sistemului de iluminat.
Compania E.ON România a continuat proiectul „Energie în şcolile copilăriei”, în acest an, 11 licee şi şcoli din 10 localităţi din judeţele Satu Mare, Suceava, Botoşani, Iaşi, Bacău, Neamţ şi Vaslui fiind dotate cu sisteme noi de iluminat, moderne şi economice. Investiția totală pe care a făcut-o E.ON pentru acest proiect a fost de 600.000 euro.
În municipiul Satu Mare, cu implicarea şi sprijinul Primăriei, beneficiare ale acestui proiect sunt Şcoala gimnazială “Mircea Eliade” şi Colegiul Tehnic Unio “Traian Vuia”. La Şcoala gimnazială “Mircea Eliade” au fost montate 476 corpuri de iluminat şi 992 tuburi cu led, iar la Colegiul Tehnic Unio “Traian Vuia” 802 corpuri de iluminat, 1692 tuburi cu led şi 22 lămpi pentru tabla de scris. În total au fost montate 1.278 corpuri de iluminat și 2.684 tuburi cu led. Ceea ce înseamnă că la Satu Mare, 1.600 de copii și cadre didactice beneficiază de condiții mai bune de studiu prin înlocuirea instalațiilor vechi de iluminat cu sisteme moderne și eficiente.
Directorul general al E.ON România, Dan Morari a declarat că copiii și educația au fost mereu o prioritate în cadrul proiectelor destinate comunității „pentru că noi considerăm că investind în educaţie investim în viitor. Acest proiect demonstrează ce trebuie făcut pentru ca unităţile de învăţământ să aibă facturi mici pentru iluminat şi în acelaşi timp având grijă faţă de calitatea vieţii şi faţă de mediu, ceea ce exprimă pe deplin valorile în care credem”.
Viceprimarul Radu Roca a mulțumit întregii echipe E-ON pentru că au hotărât să cuprindă și municipiul Satu Mare în proiectele destinate comunității. De asemenea, a mai menționat că Prin această investiţie se vor reduce semnificativ facturile de energie electrică iar durata de viată a sistemelor de iluminat a crescut considerabil. Pentru conducerea Primăriei Municipiului Satu Mare, prioritatea numărul unu este investiţia în educaţie, de aceea am răspuns prompt propunerii E-On România căreia îi mulţumim pentru sprijinul acordat”.
Investiţia E.ON România va conduce la economii pentru cele două instituţii care vor avea facturi mai mici la energia electrică.
Proiectul completează demersurile E.ON România pentru educarea tinerei generaţii, reprezentând o abordare pragmatică a informaţiilor transmise copiilor în cadrul proiectului educaţional „Energie pentru viaţă”. Prin proiectul demarat în 2008 şi care a fost o premieră în România, zeci de mii de copii au învăţat de la voluntari E.ON în baza unor manuale speciale, elaborate şi finanţate de către companie, despre: tipurile de energie, regulile de siguranţă în domeniul gazelor naturale şi energiei electrice, mediul înconjurător.
E.ON România a derulat numeroase alte proiecte pentru facilitarea accesului copiilor la educaţie, reducerea ratei absenteismului şcolar, precum şi acordarea de burse pentru elevii cu rezultate foarte bune la învăţătură. De la intrarea pe piaţa locală, în urmă cu 10 ani, E.ON România a susţinut cu aproape 3,5 milioane de euro domeniul educaţiei, în total compania învestind peste 7,8 milioane de euro în proiecte de responsabilitate corporatistă destinate comunităţilor unde este activă.
Proiectele au fost derulate în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, organizaţii neguvernamentale şi cu sprijinul autorităţilor locale.

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus