Emotii la PSD şi la ACL Reviewed by CD on . Reacţiile liderilor şi echipelor de campanie ale celor două formaţiuni politice implicate în alegerile prezidenţiale au fost grăitoare duminică seara, la aflare Reacţiile liderilor şi echipelor de campanie ale celor două formaţiuni politice implicate în alegerile prezidenţiale au fost grăitoare duminică seara, la aflare Rating: 0
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»Emotii la PSD şi la ACL

Emotii la PSD şi la ACL

Emotii la PSD şi la ACL

Reacţiile liderilor şi echipelor de campanie ale celor două formaţiuni politice implicate în alegerile prezidenţiale au fost grăitoare duminică seara, la aflarea rezultatelor exit-poll-urilor prezentate de diverse televiziuni, deşi acestea nu stabileau la ora respectivă un câştigător clar al scrutinului.

Dacă la sediul ACL Satu Mare se aplauda, iar liderii făceau declaraţii cu zâmbetul pe buze, la PSD atmosfera era de-a dreptul glacială, iar liderii îndemnau la calm şi atenţie mare la numărarea voturilor în secţii, în cursul nopţii.
„Nu vrem să facem declaraţii spumoase până nu vedem rezultatul final. Eu, personal, sunt ferm convins ca Victor Ponta este viitorul preşedinte al României, asta se vede şi după cum vorbeşte Iohannis la televizor, probabil se gândeşte că Băsescu va mai face un efort în plus ca pe vremea când candida cu Geoană, dar eu vă asigur că acest lucru nu se mai poate face, aşa că abia după ce vor fi anunţate măcar rezultatele numărătorii paralele, abia atunci voi putea să fiu bucuros. Până atunci e nevoie de multă prudenţă şi reţinere, dar văd că şefii noştri din Bucureşti sunt binedispuşi, aşa că avem motive să fim optimişti. Au ieşit mai mulţi sătmăreni la vot în comparaţie cu primul tur şi sperăm să avem un rezultat mai bun” – a declarat preşedintele Organizaţiei Judeţene Satu Mare a PSD, Mircea Govor.
„Prezenţa la vot a fost bună şi în municipiu, dar încă nu ştim pentru cine au votat majoritatea alegătorilor. Deocamdată rămânem aici până vom afla un rezultat aproximativ final şi abia după aceea ne vom exprima punctul de vedere” – a declarat preşedintele Organizaţiei Municipale Satu Mare a PSD, Dorel Coica.
„După cum vedem din exit-pollurile pe care le-am urmărit împreună, acum scorul este foarte strâns. Noi credem că victoria este a lui Klaus Iohannis. Știm că după ora 19.00, când aceste rezultate au fost date, scorul a fost la egalitate, iar după această oră a fost un aflux foarte mare de alegători la secțiile de vot. I-am urmărit și noi prin județ, pe unde am circulat în această seară. Știm de asemenea că după ora 19.00 foarte mulți români au votat în continuare în secțiile de votare din străinătate, iar pentru noi acest lucru este încurajator și ne dă speranța că victoria va fi a noastră. Românii din afară, majoritatea lor au votat cu Klaus Iohannis. Acest rezultat înseamnă Președenția României pentru Klaus Iohannis, pentru reprezentul marelui Partid Național Liberal care a luat ființă în această toamnă” – a declarat co-preşedintele Organizaţiei Judeţene a Alianţei Creştin-Liberale, Romeo Nicoară.
„Eu sunt foarte precaut. Îmi aduc aminte cu cinci ani în urmă, am mai avut un președinte de o noapte. Nu s-a terminat numărătoarea, de abia s-au închis urnele. În trei ore, ACL, pe plan național, va finaliza numărătoarea voturilor. Așteptăm cu nerăbdare și rezultatele din diasporă. Și dacă tot veni vorba de diaspora, sunt atât de trist pentru că încă o dată am asistat la o bătaie de joc din partea premierului Ponta. Prin fosila comunistă Meleșcanu și-au bătut joc de sutele de mii de români, care au dreptul de a vota la fel ca şi noi, care trăim în interiorul graniţelor. La toate ambasadele și consulatele din marile orașe europene sunt cozi de mulți kilometri și nu cred că vor putea să voteze nici 60% din cei care stau în fața secțiilor de votare. Sper ca după numărarea voturilor să ne bucurăm împreună. Sunt ferm convins că românii au ales calea dreaptă, calea lucrului bine făcut, au ales un viitor european al României și, de ce nu, au ales o Românie normală pentru că de mulți ani de zile numai de normalitate nu se poate vorbi în România. Este un prim pas dintr-un război, este o primă luptă. Urmează și alte lupte, dar asta după numărarea și aflarea rezultatului final” – a menționat co-președintele ACL, Petre Mureșan.

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus