Elevii de la Școala „Grigore Moisil” din Satu Mare au învățat despre siguranța pe internet
Preocuparea pentru siguranţa copiilor pe internet trebuie să fie o constantă aflată în atenţia tuturor celor responsabili de educaţia celor mici.
Vârsta tot mai mică la care copiii tind să aibă acces la internet, dar şi accesul facil şi adeseori nerestricţionat la lumea virtual face ca expunerea copiilor la pericolele nevăzute să fie tot mai mare. Este şi motivul pentru care poliţiştii organizează şi susţin activităţi de educaţie preventive prin care cei mici să conştientizeze importanţa respectării unor reguli atunci când accesează internetul, pentru a nu deveni victime ale unei lumi vaste, foarte utile, dar nu lipsită de pericole.
O activitate de acest fel a fost susţinută joi, 8 iunie 2017, în cadrul săptămânii ,,Şcoala Altfel” la Şcoala Gimnazială „Grigore Moisil” din Satu Mare. Elevii clasei a II-a C, sub îndrumarea doamnei înv. Lucaciu Alexandra, au participat la o lecţie despre siguranţa pe internet, susţinută de subcomisar de poliţie Hrihorişan Felicia, ofiţer sociolog în cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare.
Cei 32 de copii prezenţi au avut parte de o oră interactivă, în care au împărtăşit regulile casei în materie de folosinţă a internetului, au urmărit filme sugestive despre cum se pot proteja pe internet şi au primit câteva sfaturi de la reprezentanta poliţiei, idei care să le completeze tabloul cunoştinţelor despre internet.
În finalul activităţii copiii au sintetizat cele învăţate într-o compunere cu titlul ,,Trei reguli de aur în utilizarea internetului”, lucrări care s-au dovedit a fi foarte inspirate şi cu idei pragmatice ce pot constitui oricând exemple pentru alţi copii, dar şi pentru părinţi.
Utilizarea excesivă a internetului, lipsa de supraveghere a conţinuturilor pe care copiii le accesează, existenţa unor conturi personale pe reţele de socializare de la vârste foarte mici sunt doar câteva dintre problemele sesizate care pot genera alte probleme mai grave, de la dependenţă la victimizare pe internet, motiv pentru care educaţia copiilor în şcoală pe această linie nu este suficientă, părinţii fiind invitaţi să se alăture Poliţiei şi cadrelor didactice în efortul de a crea o lume mai sigură pentru copii, inclusiv în spaţiul virtual.