Eco-şcolile din judeţul Satu Mare, reevaluate cu succes
Eco-Schools este un program pentru managementul mediului şi certificarea instituțiilor care-l implementează, coordonat la nivel internaţional de Fundaţia de Educaţie pentru Mediul Inconjurător (FEE), ce reuneşte 72 de organizaţii din 63 de ţări, care acţionează la nivel naţional în domeniul educaţiei pentru o dezvoltare durabilă. La nivel național, programul este coordonat de Centrul Carpatic Danubuian de Geoecologie București.
Programul Eco-Şcoala este susținut pe plan mondial de Uniunea Europeană şi UNEP (Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu) și a debutat pe mapamond ca program-pilot, în anul 1994, pornind de la necesitatea implicării tinerilor în găsirea de soluţii la provocările impuse de dezvoltarea durabilă la nivel local.
La nivelul județului Satu Mare, programul a fost implementat prima dată, în anul 2001 sub îndrumarea Elisabetei Bekessy – director executiv APM Satu Mare, care este numită din partea FEE coordonatorul zonal al programului pentru județele Satu Mare și Maramureș.
La nivelul județului Satu Mare, până în prezent s-au înscris în program 18 instituții de învățământ din care 14 au deja statut de ECO ȘCOALĂ: Eco-Școala Gimnazială “Octavian Goga”, Eco-Școala Gimnazială ”Ion Creangă”, Eco-Școala Gimnazială “Avram Iancu”, Eco-Școala Gimnazială ”Mircea Eliade” , Eco-Școala Gimnazială nr. 10, Eco-Școala Gimnazială ”Bălcescu Petofi”, Eco-Școala Gimnazială”Dr. Vasile Lucaciu”, Eco-Școala Gimnazială Pișcolt, Eco-Școala Gimnazială Viile Satu Mare, Eco Grădinița nr. 6, Eco Grădinița ”Draga mea” , Eco- Grădinița ”Guliver”, Eco- Colegiul Națonal ”Ioan Slavici”, Liceul Teoretic Carei, Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară ”Emil Palade”, Liceul Tehnologic ”Constantin Brâncuși”, Colegiul Economic ”Gheorghe Dragoș”, Școala Gimnazială Valea Vinului (ultimele 4 vor fi evaluate pentru a primi simbolul Eco Școala – Steagul Verde în anul 2015).
În perioada 13 – 15.05.2014 la nivelul județului Satu Mare a avut loc evaluarea și reevaluarea Programului Eco Școala la nivelul a 13 instituții de învățământ din județul Satu Mare: Grădinița cu Program Prelungit nr. 6, Grădinița cu Program Prelungit ”Draga mea”, Grădinița cu Program Prelungit ”Guliver”, Colegiul Național ”Ion Slavici”, Școala Gimnazială ”Octavian Goga”, Școala Gimnazială ”Avram Iancu”, Școala Gimnazială ”Mircea Eliade”, Școala Gimnazială ”Bălcescu-”Petofi”, Școala Gimnazială Pișcolt și Liceul Teoretic Carei.
Comisia de evaluare formată din Dincă Cornelia – Președinte Centru Carpatic de Geoecologie București, Adriana Culda – Șef Serviciu din cadrul APM Satu Mare și Săsăran Mariana – inspector de specialitate de la ISJ Satu Mare au evaluat în teren modul de implementare a Programului internațional ”Eco-Școala” la nivelul celor 13 instituții de învățământ.
Pe parcursul evaluării s-a constatat implicarea activă a elevilor în activitățile de educație ecologică, precum și dezvoltarea spiritului civic și conştientizarea problemele de mediu de la nivelul comunității de către toată comunitatea școlară (elevi, părinți cadre didactice). Fiecare unitate în urma evaluării își va păstra încă doi ani statutul de Eco Școala, demonstrând în continuare că sunt adevărați apărători ai mediului înconjurător.
Reamintim faptul că Agenţia pentru Protecţia Mediului Satu Mare a primit în anul 2009 „Steagul verde” din partea Fundaţiei Mondiale de Educaţie pentru Mediul Înconjurător (FEE) ca recunoaştere pe plan internaţional a implementării cu succes a programelor de educaţie ecologică pentru tânăra generaţie, astfel APM Satu Mare devenind prima instituţie de mediu din România care a primit acest simbol și s-a alăturat celor 12.900 de instituții de învățământ din lume care deţin Certificat de Eco-Şcoală şi Steagul Verde, respectiv celor peste 11 000 000 de copiii şi tineri, 628000 de cadre didactice şi 4 000 de autorităţi locale dezvoltă acest program în lumea întreagă.