Drumul de centură al Careiului nu va fi finalizat în acest an
Din motive legate de finanţare, varianta de ocolire a municipiului Carei nu va fi finalizată în acest an. Firma care construieşte centura, Magenta SRL, a fost înştiinţată în mod oficial de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri din România (CNADR) că investiţia nu va fi finanţată integral în acest an, astfel că o parte a lucrărilor vor fi continuate abia anul viitor.
Reprezentantul firmei Magenta SRL, Dan Dobrescu, l-a anunţat pe primarul municipiului Carei, Eugen Kovacs, despre adresa primită de la CNADR, întrucât derularea acestei investiţii nu intră în competenţa administraţiei locale.
„AÅŸ fi dorit ca centura să fie finalizată în acest an, dar acum e clar că acest lucru nu se va realiza. Am mai aflat doar că porÅ£iunea de centură cuprinsă între viitorul sens giratoriu de lângă drumul spre Marna ÅŸi până la drumul spre Tiream a fost deja asfaltată, lipsind doar stratul de uzură. Cel de-al doilea tronson, de la drumul spre Tiream până la drumul spre Ghenci, va fi asfaltat în acest an. Pe cel de-al treilea tronson, cuprins între drumul spre Ghenci ÅŸi cel spre Satu Mare, asfaltarea este în plină desfăşurare. Nu vor fi realizate anul acesta pasajul peste calea ferată, cele patru sensuri giratorii ÅŸi acostamentele” – a declarat primarul Kovacs.
„Chiar dacă sunt revoltat ÅŸi supărat, aÅŸ dori să le spun careienilor că trebuie să ne bucurăm de faptul că s-a realizat măcar atâta. Trebuie să considerăm că este vorba de un fel de cadou, întrucât multe oraÅŸe nici măcar nu au perspectiva realizării unei variante de ocolire în viitorul apropiat. Probabil că investiÅ£ia se va realiza într-un an, doi sau chiar trei, oricum nimic nu merge corespunzător în ultima perioadă” – a adăugat primarul Kovacs.
După cum se ştie, la începutul lucrărilor s-a promis că centura va fi construită până în 15 martie 2014, iar acum, cel mai probabil, va fi finalizată în 2016. Prima întârziere a fost anunţată anul trecut, termenul de finalizare fiind amânat în toamnă, apoi în primăvara acestui an, apoi în vară, iar acum în 2016. De altfel, procedura de atribuire a durat mai mult decât era programat, fiind tărăgănată timp de un an. Şi acest lucru a provocat întârzieri în realizarea investiţiei.