Dorel Coica: „Protestul de pe Şoimoşeni a fost politic”!
Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a convocat duminică o conferinţă de presă pentru a-şi prezenta reacţia faţă de acţiunea de protest organizată în cursul săptămânii trecute de mai mulţi patroni, împreună cu angajaţii firmelor care îşi desfăşoară activitatea pe strada Şoimoşeni.
Aceştia au declanşat mitingul, sub coordonarea unuia dintre patroni, Augustin Iştoc, cerând continuarea lucrărilor de reabilitare pe strada respectivă, după ce acestea au fost abandonate în urmă cu doi ani.
Împreună cu directorul firmei Construcţii Drumuri SA, Stelian Popa, care lucrase pe o porţiune de pe strada cu pricina, primarul a prezentat un scurt istoric al evoluţiei evenimentelor, acuzându-l pe principalul organizator al protestului, membru marcant al PNL, de demagogie politică.
Astfel, după ce o firmă băimăreană a reabilitat strada Şoimoşeni în anul 2009, aceasta „s-a făcut praf” până în 2011, după care, în 2012 au început noi lucrări de reabilitare, executate de data aceasta de firma sătmăreană Construcţii Drumuri SA, care s-au finalizat însă numai pe o porţiune scurtă, la intrarea pe stradă.
Se pare că lucrările s-au blocat deoarece unul dintre patroni, prin curtea căruia trebuia să treacă o cale temporară de acces spre celelalte firme, s-a răzgândit în momentul în care „s-a văzut cu sacii în căruţă”, adică drumul fusese reparat până la firma sa, şi nu a mai permis traversarea curţii cu nici un alt vehicul.
Utilajele constructorului de drumuri au rămas la faţa locului timp de o lună, aşteptând ca patronii de pe Şoimoşeni să se înţeleagă între ei şi să găsească o soluţie pentru a asigura accesul temporar către firmele lor în perioada în care s-ar fi desfăşurat lucrările. În condiţiile în care nu s-a găsit nici o soluţie, proiectul a fost abandonat, firma Construcţii Drumuri mutând utilajele la alte lucrări de pe raza municipiului Satu Mare.
După ce părea că toată lumea a uitat de Şoimoşeni, în cursul săptămânii trecute s-a iscat din senin protestul. „Tu nu-mi vii mie acum să spui să fac din moment ce n-am prevăzut buget pentru tine! Un an şi ceva n-ai venit la mine, acum că e campanie electorală vii şi spui să facem, deci cu Iohannis sari la gâtul primarului PSD. Asta e nesimţire curată şi minciună. Public îl atenţionez pe demagogul Iştoc că dacă ei vin la mine cu o hârtie că s-au înţeles cu accesul, găsim soluţii. Altfel nu am cum, pentru că blocăm tot când săpăm cu utilajele” – a declarat edilul-şef.
Iar pentru a dezminţi şi acuzaţiile potrivit cărora autobusele Transurban nu ar ajunge până în zona Şoimoşeni, directorul societăţii de transport public, Ionuţ Bujor, a prezentat lista cu cele cinci curse zilnice pe linia 13 şi alte patru curse pe linia 18 care au staţii la intrarea pe strada respectivă, fiind în total 16 curse până la Fabrica de Bere, la care se adaugă 12 curse pe Drumul Botizului.