Copiii și juniorii premiați la Gala Olimpia 2015
Pentru prima dată de la reînființare, Olimpia Satu Mare a organizat sâmbătă „Gala Olimpia 2015” în cadrul căreia au fost premiați toți jucătorii și antrenorii din cadrul Centrului de copii și juniori de la club.
La eveniment a participat și oficialitățile președintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef, primarul municipiului, Dorel Coica.
Toate echipele de la Centrul de copii și juniori de la Clubul Olimpia, au fost recompensate astăzi pentru rezultate deosebite obținute de la reînființarea centrului și până în prezent.
De asemenea au fost premiați și cei mai buni jucători de la fiecare echipă astfel: cel mai bun jucător al echipei din 2006 este Valentin Oneț, al echipei din 2005 Marius Duca, din 2004 Laurențiu Caba, din 2003 Adrian Varga, din 2002 Alin Văsălie, din 2001 George Micle, din 2000 Ștefan Stuleneac.
Adrian Toduț a fost desemnat cel mai bun jucător al echipei din 1999, Mark Csik al echipei din 1998, iar cel mai bun jucător al generației 1997 a fost Denis Chivari.
După premierea echipelor s-au acordat premii speciale pentru: cel mai de perspectivă jucător de centru – Alin Văsălie.
Cel mai bun jucător de centru în anul 2015 – Denis Chivari
Cel mai bun antrenor din centru – Ioan Dragomir.
Nu au fost uitați nici jucătorii componenți ai loturilor naționale de tineret U 18 – Kanalos Tony, iar la U 19 – Denis Chivari.
Atrenorii Paul Mihai (juniorii C) și Mihai Sabău (juniorii D) au primit câte un premiu special pentru calificarea la turneul semifinal ediția 2014 – 2015, iar Alexandru Czine a primit un premiu special pentru colaboratorul anului.
Echipa de juniori A a primit un premiu special pentru locul la Cupa regiunilor ediția 2014-2015.
A fost prima ediție a „Galei Olimpia”, iar conducerea clubului va continua să mai organizeze și în următorii ani astfel de gale pentru că acești copiii și juniori i-au făcut să fie mândri datorită performanțelor obținute.