Consilierii județeni s-au abținut de la scandal în Săptămâna Patimilor Reviewed by CD on . Ședința ordinară de Consiliu Județean Satu Mare s-a desfășurat joi în condiții destul de normale, fără certuri și cu multe abțineri din partea consilierilor lib Ședința ordinară de Consiliu Județean Satu Mare s-a desfășurat joi în condiții destul de normale, fără certuri și cu multe abțineri din partea consilierilor lib Rating: 0
Ești aici: Acasă » Social»Consilierii județeni s-au abținut de la scandal în Săptămâna Patimilor

Consilierii județeni s-au abținut de la scandal în Săptămâna Patimilor

Consilierii județeni s-au abținut de la scandal în Săptămâna Patimilor

Ședința ordinară de Consiliu Județean Satu Mare s-a desfășurat joi în condiții destul de normale, fără certuri și cu multe abțineri din partea consilierilor liberali, probabil și din cauza faptului că ne aflăm în Săptămâna Patimilor. ;))

Aproape toate proiectele de hotărâre au trecut, mai puțin două, iar apoi a urmat punctul Diverse care, din nou, nu a fost cu scandal. S-au făcut doar câteva precizări printre care și faptul că grupul Partidului Social Democrat îi retrage sprijinul politic pentru funcția pe care o deține în Consiliul Județean lui Nicolae Bura, după ce acesta a trecut la ALDE.
În replică, președintele Consiliului Județean, Adrian Ștef, i-a explicat consilierului Vasile Ciocan, care a anunțat retragerea sprijinului, faptul că funcția pe care o deține Nicolae Bura, adică funcția de administrator public, nu este una politică și că „e atributul președintelui dacă folosește poziția de administrator public sau nu, iar eu am considerat că este nevoie de această funcție pentru că volumul de muncă este mare. Nu este o funcție politică, deoarece s-a organizat un concurs”.
Acestea fiind lămurite, același consilier, Vasile Ciocan, a mai avut nelămuriri legate de drumul Homorod-Hodișa-Socond-Supur, al cărui proiect se pare că se află încă în curs de licitație. Acesta a adus în discuție problema drumului din Homoroade pentru că în urmă cu câteva ședințe colegul său, consilierul PNL Adrian Cozma a făcut sesizări legate de acest aspect, dar „nu a sensibilizat prea mult lucrurile, ele au rămas tot în stadiul acela de explicație legală”.
Adrian Ștef i-a răspuns că încă licitația este în curs de desfășurare și cel mai probabil se va încheia în decursul lunii mai. Ștef a mai menționat că au fost multe licitații în paralel, a mers greoi procedura de investiții și tocmai de aceea nu va face presiuni „oricât de mult își dorește un om politic realizarea acelei investiții”.
Într-un mod destul de ironic a intervenit și consilierul PNL Alexandru Panea, care a ținut să menționeze că Vasile Ciocan „este un om serios, numai că s-a trezit puțin mai târziu” și și-a încheiat micul discurs cu o întrebare retorică „Oare USL mai există la Satu Mare”?
Una peste alta, ședința s-a încheiat cu urările de sărbători din partea fiecărui partid politic. Cu toții le doresc sătmărenilor să aibă parte de Sărbători Frumoase.

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus