Concursuri zonale de vinuri, la Oraşu Nou şi Ardud
Sâmbătă şi duminică, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, a participat la concursurile zonale de vinuri nobile ce s-au desfăşurat la Oraşu Nou şi Ardud.
El i-a asigurat pe producătorii de vin de sprijinul Consiliului Judeţean: “Vreau să vă spun că în momentul de faţă încercăm ca producătorii de vinuri de pe raza judeţului nostru să aibă posibilitatea să producă vinuri sub aceeaşi indicaţie geografică – Dealurile Sătmarului.
În momentul de faţă este o mare nedreptate, se produce vin în judeţul Satu Mare sub alte denumiri. Numai pe o zonă foarte mică putem să prezentăm vinul produs la noi sub denumirea Dealurile Sătmarului, altele sunt prezentate sub denumirea de Dealurile Crişanei sau Dealurile Sălajului.
Nu este corect faţă de sătmăreni, de vinul produs de ei, să fie vândut şi produs sub numele altor judeţe. Este un efort foarte mare, am văzut ce înseamnă mergând în judeţ şi participând la aceste evenimente, discutând cu producătorii de vinuri, ce greu este să te ocupi de viţa de vie şi de tot procesul de rigoare până ajunge vin. Vreau să vă felicit pe toţi şi pentru mişcarea ce o creaţi în jurul acestei asociaţii, împreună suntem o forţă şi ne putem atinge acest deziderat.
Judeţul Satu Mare şi Consiliul Judeţean Satu Mare sprijină acest demers şi organizăm Festivalul Vinului la sfârşitul săptămânii, toate aceste demersuri ale noastre au în vedere să îi promoveze pe producătorii de vinuri, să îi încurajeze şi suntem conştienţi că vinul, alături de palincă, poate să fie un foarte bun promotor, un element care poate să promoveze judeţul Satu Mare pentru a atrage turişti, pe lângă infrastructura turistică şi culturală pe care noi, judeţul, ne îngrijim să o reabilităm, iar sloganul pe care l-am alăturat ca brand turistic judeţului Satu Mare – Ospitalitatea este tradiţia noastră! – cred că ne reprezintă pe toţi, şi pe români şi pe maghiari şi pe svabi.
Felicitări tuturor, atât celor care au câştigat, cât şi celor care s-au înscris. Ştiu că nu este simplu ceea ce faceţi şi că o faceţi cu mult suflet! Sper că în viitor vor fi mai mulţi concurenţi şi aici şi în alte părţi ale judeţului!” – a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef.
Reamintim că în perioada 12-13 aprilie, în Piaţa 25 Octombrie are loc „Festivalul Vinului”, la care toţi sătmărenii cu vinuri medaliate cu aur şi argint se pot înscrie, iar toţi cetăţenii sunt aşteptaţi să participe.