Ești aici: Acasă » Articole scrise de Redacția Satu Mare (Page 65)

CCR, mizerabilă precum clasa politică – a fost ”portocalie”, acum e ”roșie”. Totuși, deciziile ei trebuie respectate!

EDITORIAL - Peter Vasile CZOMPA Despre CCR, dar puțintel altfel, zic! Așa că nu vă impacientați, că nu voi analiza subiectul privind decizia CCR din 30 mai 2018 – cea legată de ”meciul” constituțional dintre Guvern și Președinte -, nu, nici măcar nu vreau să discut dacă L.C. Kovesi ar trebui demisă sau nu. De ce? Fiindcă, în opinia mea, toate astea sunt doar consecințe, pe mine mă interesează în primul și-n ...

Mai departe

Consilierul județean Adrian Cozma a fost exclus din PNL Satu Mare. El contestă decizia și îi acuză pe unii baroni locali de ”interese personale”

Nemulțumirile și tensiunile interne sunt la ordinea zilei în mai toate formațiunile politice. Nici PNL nu face excepție, ba dimpotrivă, în ultimul timp conflictele interne între liberali fiind tot mai multe. Deși cu niște ani în urmă liberalii încă se lăudau - și pe bună dreptate – că în PNL fiecare are dreptul să-și spună public opiniile, iată că mai nou, din păcate, atunci când vreun membru liberal mai sl ...

Mai departe

ÎN NUMELE LEGII! Prima plantaţie BIO de Goji atestată în România, trebuie transformată în păşune! (VIDEO-Galerie FOTO)

După şapte ani de muncă şi cheltuială, un fermier din judeţul Satu Mare trăieşte poate, cel mai cumplit coşmar! Deşi a realizat o performanţă  catalogată drept premieră naţională, în primăvara acestui an, se vede nevoit să pună afacerea pe butuci. Chiriaş de bună credinţă pe terenul  Bisericii Greco-Catolice din Ciuperceni, s-a trezit acum câteva zile cu o somaţie din partea primăriei comunei Agriş, prin ca ...

Mai departe

CIUPERCENI: Premieră în plantaţia de Goji (VIDEO-Galerie FOTO)

Primele utilaje agricole destinate lucrărilor în plantaţiile de Goji, au putut fi văzute la Ciuperceni, sâmbăta trecută. În plantaţia din localitate, mai multe tractoare de ultimă generaţie destinate sectorului pomicol au fost aduse pentru o reprezentaţie tocmai din Ungaria. Pe lângă performanţa în sine a tractoarelor, cei prezenţi au putut vedea şi  o demonstraţie printre rândurile de Goji, cu utilaje ultr ...

Mai departe

Puțin altfel despre procesul penal ”CHERECHEȘ”. Și despre o sală de judecată cu un singur scaun pentru public, unul singur, într-un proces public (deja) de interes național! (I)

EDITORIAL - Peter Vasile CZOMPA Printre adevăruri, dezinformări, manipulări, minciuni, intoxicări media, amenințări... Mi-e foarte greu să mă decid cum și cu ce anume să încep subiectul ăsta extrem de delicat... și spun delicat fiindcă, spre exemplu, deocamdată nu m-am hotărât dacă o să public și numele unor jurnaliști care, de când a început acest proces (20 octombrie 2016) la Tribunalul Cluj, utilizează d ...

Mai departe

Procesul ”CHERECHEȘ”. La termenul din 14 iunie 2017 s-a lăsat cu noi dosare penale, iar martora Erika Czigler a fost deja trimisă în judecată! Pe 18 ianuarie 2018, o înfățișare extrem de importantă

Pe 8 decembrie 2017, într-un Buletin de presă al DNA era publicat, la punctul 9, următorul comunicat oficial: ”9. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei CZIGLER ERIKA-GABRIELA, pentru săvârșirea infracțiunilor de: - mărturie mincinoasă, - favorizarea făptuitorului. În rechizitoriul întocmit, pro ...

Mai departe

După 17 ani de ”exil, injustiție și umilință”, fostul judecător băimărean Vasile Zvara s-a hotărât să spună pe șleau tot ce până acum n-a putut

EDITORIAL - Peter Vasile CZOMPA Fostul magistrat Vasile Zvara a fost condamnat, în noiembrie 2011, la patru ani de închisoare, dar cu suspendare, plus șase ani ținut sub supraveghere, adică un așa-zis ”termen de încercare” (sic!). 2000 – 2011, asta a fost lunga perioadă de aproape 12 ani în care cazul Zvara a fost oficial pe rol – la Parchetul General al României, la DNA (în 2007), la Curțile de Apel din Cl ...

Mai departe

Liga Dreptății Împotriva Corupției și Abuzurilor din România – Centrul zonal Maramureș, după două luni de la reluarea activității

În urmă cu exact două luni, pe 18 octombrie, și-a reluat oficial activitatea Liga Dreptății Împotriva Corupției și Abuzurilor din România (LDICAR) – Centrul zonal Maramureș, ocazie cu care trei reprezentanți ai organizației s-au întâlnit cu jurnaliștii, în cadrul unei inedite conferințe de presă. De fapt, a fost mai mult decât o simplă întâlnire/discuție oficială cu noi, cei din media, asta fiindcă au fost ...

Mai departe

Biserica ortodoxă din Certeze împlineşte 200 de ani!

PAROHIA ORTODOXĂ „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din CERTEZE Prin preotul paroh Adrian Gh. PAUL, Vă face INVITAŢIE să luaţi parte la sărbătoarea „Zilelor Certezei Oaşului”, ce va avea loc în perioada 11-12 noiembrie 2017, în comuna Certeze, după următorul program: Sâmbătă: 11 noiembrie 2017 –manifestări socio-culturale, acţiuni tradiţionale şi gospodăreşti specifice Ţării Oaşului; întâlnire cu fiii sa ...

Mai departe

”Independentul” primar Cherecheș și ”discretul” director Săvoiu de la DJST: bătut palma, 12 iunie – 12 august și-un bazin de înot plin cu… noi promisiuni. Sau cu noi minciuni?!

EDITORIAL - Peter Vasile CZOMPA           De trei ani încoace, în fiecare vară, readuc subiectul ăsta în atenția opiniei publice. Și în atenția autorităților locale, evident, autorități care… dar știți deja cât de frumos mint ele, referitor cel puțin la acest subiect, cel puțin din 2012 până astăzi. Tocmai în acest context, tocmai fiindcă n-am mai scris nimic despre asta din 1 septembrie 2016, nu fac acum d ...

Mai departe

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus