Agitatie, control si promisiuni dupa bezna de la Carei
Prezent la şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, convocată luni la Prefectură, inginerul-şef al Serviciului Distribuţie al filialei sătmărene Electrica SA, Gheorghe Coicea, a dat asigurări că reţeaua subterană care a provocat pana de curent de Revelion la Carei va fi modernizată în cursul acestui an.
Potrivit declaraţiilor sale, aceasta este cuprinsă în planul de investiţii pe anul 2015, când Electrica va cheltui 17 milioane de lei în judeţul Satu Mare, cu 5 milioane mai mult ca în anul trecut, pentru lucrări de modernizare şi extindere a reţelelor.
Până atunci, însă, în aceste zile sunt aşteptaţi la Carei membrii Corpului de control al ministrului Energiei, Andrei Gerea, care vor verifica „ca s-a făcut, ce nu s-a făcut şi ce trebuie făcut”. Reamintim că ministrul a anunţat „căderi de capete” ale celor care au greşit în gestionarea crizei de la Carei.